-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presăianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrieÎn mai puţin de două luni, aproape 500 de caziere de integritate au fost solicitate de la CNA
21.02.2017 2780 Accesări
Numărul cazierelor de integritate, eliberate de Centrul Naţional Anticorupţie, a crescut semnificativ anul acesta. Aproximativ 500 de caziere de integritate au fost solicitate, de la începutul anului curent, iar printre solicitanţi sunt Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii. Ministerele Afacerilor Interne, Justiţiei, Sănătăţii, Inspectoratul General al Poliţiei, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, dar şi alte autorităţi publice.Elevii au nevoie de educație anticorupție. Aceasta va fi predată în școli în cadrul disciplinei Educație civică
15.02.2017 2554 Accesări
Necesitatea introducerii Educației anticorupție ca parte componentă a disciplinei Educație civică a fost discutată astăzi în cadrul unei mese rotunde organizate sub egida CNA.Trafic de influență la Bălți
14.02.2017 2250 Accesări
Un tânăr din Bălți a fost reținut de ofițerii DGT "Nord" a CNA și procurorii anticorupție. Acesta este bănuit de trafic de influență.Arhitect-șef, reținut de DGT Nord a CNA fiind bănuit de corupere pasivă
14.02.2017 2312 Accesări
Arhitectul-șef din Briceni a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.Lichidatoarea unei firme, denunțată la CNA de către un cetățean italian și reținută în flagrant delict pentru trafic de influență
13.02.2017 388 Accesări
Administratoarea procesului de insolvabilitate a unui SRL din Fălești a fost reținută de ofițerii și procurorii anticorupție. Femeia este bănuită de trafic de influență. Cazul a fost documentat în cadrul unei operațiuni comune a DGT „Nord" a CNA și Procuratura Anticorupție urmare a unei sesizări parvenite de la fondatorul întreprinderii, un cetățean italian.Un agent economic a fost reținut de CNA, încercând să corupă un ofițer SPIA
11.02.2017 2164 Accesări
Administratorul unui agent economic a fost reținut de CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul a încercat să mituiască un ofițer SPIA al MAI și este acum cercetat penal pentru corupere activă.Locotenent-major de poliție, ar fi extorcat 5000 de euro pentru a influența o decizie pe un dosar
10.02.2017 3095 Accesări
Un ofițer de investigații de la Inspectoratul de poliție Cahul a fost reținut de DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de trafic de influență.Potrivit denunțătorului, omul legii, acționând coordonat cu o persoană necunoscută, ar fi extorcat și primit 5000 de euro de la o inculpată.Au pretins că ar avea influență asupra unor polițiști, acum sunt cercetați penal pentru corupție
09.02.2017 2214 Accesări
Doi bărbați din capitală sunt cercetați penal pentru de trafic de influență. Aceștia au fost reținuți în cadrul unei operațiuni comune realizate de CNA, SPIA al MAI și Procuratura Anticorupție.Avocată, reținută în flagrant delict fiind bănuită de trafic de influență
09.02.2017 2685 Accesări
O avocată a fost reținută de ofițerii DGT "Sud" a CNA și procurorii anticorupție. Femeia este bănuite de trafic de influență.Potrivit denunțătorului, apărătoarea ar fi pretins și primit 1500 de euro de la mama unui deținut, susținând că ar puteaUn profesor din Bălți, reținut pentru că ar fi extorcat și primit în mod sistematic bani de la studenți
08.02.2017 4500 Accesări
Un profesor de la Catedra Stomatologie a Colegiului de Medicină din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.Cazul a ajuns în vizorul DGT „Nord" a CNA după publicarea pe internet a unui material video în care un profesor extorcă bani de la studenții săi.Doi polițiști de patrulare din Bălți, investigați pentru corupere pasivă
06.02.2017 2931 Accesări
Doi ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare au fost reținuți cu puțin timp în urmă de către DGT „Nord" a CNA și procurorii anticorupție. Aceștia sunt bănuiți de corupere pasivă.Avocat din capitală, reţinut de procurorii anticorupţie şi CNA pentru escrocherie
02.02.2017 3182 Accesări
Un avocat din capitală a fost reţinut astăzi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA într-un dosar de escrocherie. Acesta este bănuit că ar fi estorcat de la o femeie, prin înşelăciune şi abuz de încredere, 20 000 de euro pentru a-i soluţiona o problemă legată de urgentarea transferării soţului acesteia dintr-un penitenciar din Federaţia Rusă în unul din Republica Moldova.Doi polițiști din Orhei, reținuți pentru corupere pasivă
02.02.2017 2153 Accesări
Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Orhei au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Bărbații sunt bănuiți de corupere pasivă.Trei persoane, printre care un angajat al Ministerului Justiţiei, cercetate penal într-un dosar de corupţie
01.02.2017 1862 Accesări
Administratorul de insolvabilitate al mai multor companii şi doi dintre complicii săi sunt cercetaţi penal de către ofiţerii CNA şi procurori într-un dosar de corupţie. În urma unor percheziţii, operate ieri la figuranţii cauzei, o persoană a fost reţinută, iar altele două sunt cercetate în stare de libertate. (Motivul de bază pentru anchetarea lor în stare de libertate este acceptul acestora de a coopera cu ancheta şi recunoaşterea vinovăţiei).Recompensă ilicită de 6 000 de lei pentru o cezariană
29.02.2016 1847 Accesări
Doi medici din cadrul Spitalului Raional Edineţ sînt cercetaţi penal de către ofiţerii DGT “Nord” a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de primirea de remuneraţii ilicite. Potrivit denunţătorului, obstreticienii ar fi pretis prin extorcare o recompensă de 6 000 de lei...13 000 de lei pentru eliberarea de răspundere contravenţională pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate
26.02.2016 1724 Accesări
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Patrulare Donduşeni a fost reţinut de ofiţerii DGT “Nord” a CNA şi procurori, fiind bănuit de corupere pasivă.În fapt, omul legii, care activa în Serviciul Supraveghere Transport şi Accidente Rutiere, ar fi pretins de la denunţător...Mită de 200 000 de lei pentru vînzarea bunurilor de stat în lipsa unei licitaţii
25.02.2016 2054 Accesări
Un director de întreprindere şi un inginer au fost reţinuţi de ofiţerii DGT “Nord” a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de corupere pasivă.Potrivit denunţătorului, în perioada iulie – noiembrie 2015, inginerul de sector, împreună cu directorul Î.S....Judecătoria Buiucani: încă 90 de zile de arest pentru fostul preşedinte al Băncii de Economii
23.02.2016 1824 Accesări
Fostul preşedinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, rămâne în arest în izolatorul CNA. Aceasta este decizia judecătoriei Buiucani care a admis demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive în privinţa fostului şef al BEM cu 90 de zile. Acesta este învinuit...Douăsprezece persoane, inclusiv doi angajaţi ai Primăriei Chişinău, au fost reţinute pentru dare şi luare de mită
22.02.2016 1160 Accesări
Douăsprezece persoane, printre care doi funcţionari ai Primăriei municipiului Chişinău, au fost reţinute astăzi în urma unor percheziţii efectuate de CNA şi procurori. Acţiunile s-au desfăşurat în cadrul a 35 de cauze penale ce vizează infracţiuni de corupere activă şi pasivă, pe...UPDATE 2
22.02.2016 1586 Accesări
UPDATE: Alte patru persoane au fost reţinute în dosarul Primăria. 1. Şeful Direcţiei autorizări şi disciplină în construcţii din cadrul Primăriei Chişinău2. Un angajat al Serviciului Vamal3. Un angajat al Direcţiei Locativ-Comunale şi Amenajare a Primăriei4. O persoane...