-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presăianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrieUn executor judecătoresc și un evaluator, cercetați penal pentru corupere pasivă și luare de mită
22.11.2017 2240 Accesări
Două persoane au fost reținute de ofițerii DGT „Nord" a CNA și procurorii anticorupție în cadrul a două dosare intentate pe corupere pasivă și luare de mită. Este vorba despre un executor judecătoresc și un evaluator. Cei doi ar fi încercat, contra unorLicitaţii trucate şi asistenţă de milioane din Fondul ecologic pentru lucrări inexistente. Nouă persoane, reţinute de CNA şi PA
20.11.2017 957 Accesări
Nouă persoane, printre care primarii din satele Ghelăuza şi Găleşti din raionul Străşeni, un consilier raional şi un şef de la Fondul Ecologic, dar şi reprezentanţii unor agenţi economici, au fost reţinute astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie, în urma unor percheziţii. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive, active şi escrocheriei şi au constat în percheziţionarea unor birouri din instituţii publice, precum şi ridicarea unor acte din cadrul a zeci de primării din toată ţara.Om al legii, reținut în flagrant delict cu mită
20.11.2017 2041 Accesări
Un polițist de sector din Chișinău a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.Doi avocaţi şi un poliţist, reţinuţi pentru trafic de influenţă
16.11.2017 3168 Accesări
Doi avocaţi şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Buiucani au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi CNA pentru trafic de influenţă. Cei doi avocaţi sunt bănuiţi de pretinderea a 20 000 de euro de la un condamnat şi un poliţist.Treizeci de ofiţeri ai CNA şi procurori anticorupţie învaţă de la FBI cele mai bune tactici de luptă contra corupţiei şi au fraudelor financiare
13.11.2017 324 Accesări
Un atelier de lucru, organizat la iniţiativa FBI şi susţinut de Ambasada SUA la Chişinău, are loc la Centrul Naţional Anticorupţie. Timp de două zile, treizeci de ofiţeri ai CNA şi procurori anticorupţie vor învăţa de la serviciile speciale americane cele mai eficiente tactici de luptă contra corupţiei, de investigare a faptelor de corupţie la nivel înalt şi a fraudelor financiare, precum şi de contracarare a infracţiunilor de spălare de bani.Tentativă eșuată de mituire a unui polițist de patrulare
10.11.2017 1626 Accesări
Un tânăr din raionului Ceadîr-Lunga a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupție pentru încercarea de a mitui un inspector de patrulare. Acesta i-ar fi promis poliţistului un lănțișor de argint în valoare de 150 dolari și 200 de lei pentru ca omul legii să-i elibereze automobilul şi să nu-l cerceteze penalPatru reţinuţi: un fost şi un actual poliţist, un avocat şi o contabilă, cercetaţi într-un dosar de trafic de influenţă
01.11.2017 1960 Accesări
Patru persoane au fost reţinute, zilele acestea, de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Este vorba despre un actual şi un fost poliţist, o contabilă şi un avocat.Un alt bărbat a fost denunţat de poliţie pentru tentativă de corupere
01.11.2017 2307 Accesări
Un bărbat din Cahul a încercat să mituiască un inspector al Batalionului de patrulare Sud, dar a fost denunţat la CNA. Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi propus 2000 de lei ca să nu fie cercetat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.Bărbat din Cahul, reţinut pentru că ar fi încercat să corupă un poliţist
31.10.2017 1946 Accesări
Un bărbat din Cahul a încercat să mituiască un inspector al Batalionului de patrulare Sud, dar a fost denunţat la CNA chiar de omul legii. Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi propus 100 de euro pentru a-i elibera automobilul, oprit, acumDoi bărbați ar fi cerut 1 200 de euro ca să influențeze eliberarea ilegală a două permise de conducere
25.10.2017 1013 Accesări
Doi bărbați de la nord ar fi făcut trafic de influență în favoarea a doi cursanți de la o școală auto din Edineț, pentru a le elibera ilegal permise de conducere.A fost lansat primul Raport Naţional de Evaluare a Riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului
20.10.2017 1316 Accesări
Primul Raport Naţional de Evaluare a Riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului a fost prezentat de Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului (SPCSB) al CNA în parteneriat cu OSCE, cu suportul Delegaţiei Uniunii Europene şi a proiectului Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Controlul Corupţiei prin Prevenire şi Combatere" (CLEP).Vizită de studiu în Lituania în cadrul proiectului de colaborare între CNA şi STT
20.10.2017 1731 Accesări
O delegaţie a Centrului Naţional Anticorupţie a desfăşurat o vizită de studiu la Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania, oraşul Vilnius, Republica LituaniaAr fi încercat să corupă un inspector fiscal, dar a fost denunţat la CNA
18.10.2017 1846 Accesări
Un om de afaceri din Briceni a încercat să mituiască un angajat al Serviciului fiscal de stat pentru a scăpa de sancţiune. Acesta ar fi aruncat 10 000 de lei sub biroul inspectorului fiscal, cerând ca ultimul să nu indice încălcările fiscale depistate la întreprinderea sa în urma controlului. Fapta a fost denunţată la CNA, iar omul de afaceri a fost reţinut pentru 72 de ore.ANUNȚ! Concurs de desene cu genericul "Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini"
10.10.2017 3804 Accesări
În vederea promovării Legii integrităţii și a desfăşurării campaniei de sensibilizare şi informare publică cu genericul „Integritatea este libertate", Centrul Naţional Anticorupţie anunţă despre lansarea celei de IV-a ediţii a concursului de desene cu genericul "Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini", desfășurat cu suportul PNUD Moldova şi asistenţa financiară a Ministerului Afacerilor Externe al NorvegieiUn viceministru al Finanţelor şi trei oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru tentativă de trucare a unor licitaţii
06.10.2017 1916 Accesări
Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au reţinut, astăzi, un viceministru al Finanţelor, dar şi trei oameni de afaceri, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie, exprimate prin tentativa de trucare a unor licitaţii publice. Atât demnitarul, cât şi reprezentanţii agentului economic sunt suspectaţi de corupere pasivă şi activă.Două persoane au fost reținute într-un nou caz de trafic de influență
03.10.2017 2284 Accesări
Un bărbat și o femeie din raionul Ștefan Vodă sunt cercetați penal pentru trafic de influență. Aceștia au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă.Potrivit denunțătorului, cei doi ar fi pretins 2 000 de dolariMită de 1000 de euro pentru privatizarea unui apartament
03.10.2017 1733 Accesări
Directorul unei Societăți pe acțiuni din Bălți a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție. Acesta este vizat într-un dosar pornit pe faptul traficului de influență.Avocat din Cahul, reținut repetat pentru trafic de influență. Ar fi pretins 2 500 de euro
02.10.2017 3788 Accesări
Un avocat din Cahul a fost reținut de ofițerii DGT „Sud" a CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de trafic de influență, fiind la a doua abatere de acest gen.Trafic de influență pentru obținerea permisului de conducere la Sud
02.10.2017 2335 Accesări
Un tânăr din raionul Taraclia a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.Patru poliţişti sunt cercetaţi penal pentru tentativa de a muşamaliza un dosar şi o mită de 3350 de euro
29.09.2017 1395 Accesări
Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din Chişinău şi unul din Călăraşi au fost reţinuţi aseară de către ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuiţi de corupere pasivă şi trafic de influenţă.