-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Republica Moldova a fost evaluată referitor la implementarea unor capitole din Convenția ONU împotriva corupției
Republica Moldova a fost evaluată referitor la implementarea unor capitole din Convenția ONU împotriva corupției
04.04.2016 1371 AccesăriProcesul de evaluare a implementării unor prevederi ale Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției de către Republica Moldova a fost finalizat. Este vorba despre capitolele III “Incriminare, investigare şi reprimare” şi IV- “Cooperarea internaţională”, sarcini pe care Republica Moldova le-a realizat cu succes.
Aceasta este concluzia evaluatorilor care au constatat că ţara noastră a înregistrat progrese la capitolul III, prin incriminarea îmbogățirii ilicite (art.3302 din Codul penal şi prin legalizarea posibilităţii aplicării confiscării extinse (art.1061 din Codul penal). Referitor la implementarea prevederilor Capitolului IV din Convenție, evaluatorii au evidențiat cadrul legal cuprinzător referitor la cooperarea internațională în materie penală, precum și participarea la câteva rețele de cooperare a organelor de drept.
Totodată, evaluatorii au făcut și unele recomandări pentru Republica Moldova. Astfel, pentru a facilita monitorizarea cazurilor de extrădare şi a evalua eficiența acordurilor de cooperare internaționale, aceştia au propus crearea unui sistem informațional, care ar conține date privind cazurile de extrădare. Printre recomandările de bază se mai numără şi extinderea numărului de tratate bilaterale referitoare la extrădare și asistență juridică reciprocă, revizuirea listei exhaustive a infracțiunilor prevăzute la art.1328 din Codul de procedură penală (Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor), pentru a include toate actele conexe celor de corupție.
Evaluatorii au mai recomandat inclusiv asigurarea unei implementări mai eficiente a prevederilor art.333 (luarea de mită) și art. 334 (darea de mită) din Codul penal, asigurarea implementării eficiente a prevederilor referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice, revizuirea sancțiunilor pentru infracțiunile de corupție, în sensul majorării acestora, ca să poată fi încadrate în categoria celor grave sau deosebit de grave și respectiv să fie posibilă aplicarea, în privința acestora, a prevederilor Legii nr.105 din 16.05.2008 cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal.
De asemenea, pentru a asigura o practică judiciară uniformă privind evitarea aplicării combinate a art. 3641 din Codul de procedură penală (Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală) sau art. 80 din Codul penal (Aplicarea pedepsei în cazul încheieriiacordului de recunoaştere a vinovăţiei) cu art. 76 alin. (1) lit. f) (Circumstanțele atenuante/recunoaşterea vinovăţiei) și art.79 (Aplicarea pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege) din Codul penal, experţii au recomandat modificarea cadrului legal, prevenind în acest fel calificarea cumulativă a circumstanțelor atenuante și celor excepționale în procesul de individualizare a pedepsei.
La fel, Republica Moldova va trebui să asigure implementarea eficientă a prevederilor art.65 din Codul penal referitoare la privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca rezultat al adoptării sentințelor de condamnare pe dosarele de corupție, precum şi să asigure realizarea prevederilor referitoare la sechestru și confiscare.
Rezumatul Raportului de evaluare, potrivit pct.36 al Termenilor de referință ai Mecanismului de evaluare a implementării Convenției ONU împotriva corupției, a fost tradus în cele şase limbi oficiale ale ONU și plasat pe pagina web a UNODC (profilul de țară a Grupului pentru Evaluarea Implementării (IRG) https://www.unodc.org/unodc/treaties/CAC/country-profile/CountryProfile.html?code=MDA). Deși Raportul complet de evaluare este confidențial, Statele Părți, care sunt supuse procesului de evaluare, sunt încurajate să publice aceste Rapoarte, fapt pentru care a optat și Republica Moldova.
Amintim că, prin Legea nr.158 din 06.07.2007, Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU împotriva corupţiei (UNCAC), asumându-și implementarea în legislaţia naţională a prevederilor Convenţiei.
Potrivit Termenilor de referinţă ai Mecanismului de evaluare a implementării Convenţiei, fiecare Stat parte la Convenţie urmează a fi evaluat de către alte două State, care sunt selectate prin tragere la sorţi. Pentru Republica Moldova procesul de evaluare a demarat imediat după cea de-a 4-a Sesiune a Grupului pentru Revizuirea Implementării, ce a avut loc în perioada 27-31 mai 2013 la Viena. Ca rezultat al tragerii la sorţi, evaluarea a fost efectuată de către Norvegia şi Bosnia şi Herzegovina.