-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Un bărbat din Grigoriopol a fost reținut de CNA și PA în timp ce încerca să mituiască un om al legii
Un bărbat din Grigoriopol a fost reținut de CNA și PA în timp ce încerca să mituiască un om al legii
18.05.2017 1869 AccesăriUn bărbat din Grigoriopol a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție pentru tentativa de a mitui un polițist. Acesta este acum cercetat penal pentru corupere activă.
Cazul a fost documentat în baza denunțului parvenit de la șeful Serviciului investigarea fraudelor economice din cadrul Inspectoratului de poliție Dubăsari, potrivit căruia șoferul unui autoturism cu încărcătură suspectă i-ar fi oferit 500 de euro mită pentru a elibera mijlocul de transport reținut în postul vamal intern din satul Pîrîta, raionul Dubăsari. La momentul stopării, oamenii legii au depistat mai multe butelii cu alcool etilic fără acte de proveniență. Bărbatul ar fi încercat astfel să mușamalizeze cazul de contrabandă.
La scurt timp, bănuitul a fost prins în flagrant delict în momentul transmiterii banilor. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 325 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.