-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Şeful ocolului silvic din Căinari este cercetat penal într-un dosar de corupţie
Şeful ocolului silvic din Căinari este cercetat penal într-un dosar de corupţie
17.04.2014 2020 AccesăriŞeful ocolului silvic din raionul Căinari a fost prins în flagrant de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins de la un pădurar 5824 lei pentru a nu-i organiza controale la cantonul pe care-l gestiona.
Operaţiunea a avut loc în această dimineaţă în biroul de serviciu al şefului ocolului silvic, iar banii au fost găsiţi pe masa de serviciu a contabilului. Potrivit denunţătorului, banii depistaţi constituiau salariile a doi bărbaţi care munceau în cantonul vizat.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 324 alin. (1) Cod Penal al R. Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de până la 120 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de până la 10 ani.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.
De notat că , acum două săptămâni, denunţătorul s-a eliberat din funcţie, pe motiv că nu s-a conformat colectărilor ilegale de bani.