La data de 28 septembrie 2017, reprezentanţii secţiei instruiri ai Centrului Naţional Anticorupţie au participat în calitate de formatori la instruirea cu genericul „Măsurile de asigurare a integrităţii instituţionale şi controlul realizării acestora," organizată de către Departamentul Înmatricularea Mijloacelor de Transport şi Calificarea Conducătorilor Auto din cadrul Agenţiei Servicii Publice.
Acţiunea menţionată a fost realizată întru executarea măsurilor stabilite în Planul de acţiuni al Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020, aprobată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.56 din 30.03 2017.
În cadrul instruirii a fost prezentat cadrul național de reglementare, măsurile de asigurare a integrității instituţionale, mecanismele de control a integrității în sectorul public, procedura de testare a integrității angajaților entităților publice etc.
Scopul instruirii a fost sporirea gradului de conştientizare a necesităţii cultivării integrităţii în sectorul public şi a climatului de toleranţă zero față de actele de corupţie.