-
Întrunire bilaterală CNA-DGA la Chişinău
17.09.2019 1404 AccesăriDirectorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea, s-a întâlnit astăzi, cu conducătorul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, Alexandru-Cătălin Ioniță, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova.
Vizita omologilor români are loc cu ocazia activităților de închidere ale Proiectului Twinning "Suport în consolidarea capacităţilor operaţionale ale organelor de aplicare a legii din Republica Moldova în domeniul prevenirii și investigării actelor de corupţie", finanțat de Uniunea Europeană.
Cei doi conducători au făcut un schimb de idei în vederea intensificării cooperării pe domeniul anticorupție dintre instituții, stabilind un dialog continuu și eficient în vederea sporirii progreselor autorităţilor în prevenirea şi combaterea corupţiei
Proiectul, care se încheie la data de 30 septembrie 2019, după o perioadă de implementare de 24 luni, a fost gestionat de un consorțiu format din România, prin Direcția Generală Anticorupţie, Lituania şi Finlanda şi a avut ca obiectiv general întărirea capacităților instituționale ale Centrului Național Anticorupție, Biroului Procurorului Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General de Poliție și Serviciului Vamal din Republica Moldova.
Amintim că România, prin Direcţia Generală Anticorupţie a contribuit la îndeplinirea obiectivului general prin furnizarea de expertiză în domeniile privind evaluarea riscurilor la corupție şi testarea integrității profesionale în concordanță cu bunele practici din Uniunea Europeană și cu respectarea drepturilor omului. DGA a oferit de asemenea expertiză pentru dezvoltarea tehnicilor de comunicare instituţională ale structurilor beneficiare din Republica Moldova.