-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Directorul CNA, Iulian Rusu, participă la Forumul Global Anticorupție și Integritate al OECD
Directorul CNA, Iulian Rusu, participă la Forumul Global Anticorupție și Integritate al OECD
24.05.2023
1176 Accesări
Directorul CNA, Iulian Rusu, participă la Forumul Global Anticorupție și Integritate al OECD cu tema ”Acțiune pentru impact. Lucrul comun pentru promovarea integrității și combaterea corupției”, organizat la Paris, în perioada 24-25 mai.
Forumul Global reunește guvernele, factorii de decizie politică, liderii din mediul de afaceri, experții anticorupție, reprezentanții mediului academic și ai societății civile să se concentreze pe consolidarea integrității și construirea unor relații durabile.
În cadrul evenimentului, vor fi abordate mai multe subiecte de importanță majoră, precum consolidarea parteneriatului dintre sectorul public și cel privat pentru combaterea corupției, întărirea democrației prin fortificarea integrității în rândul oficialilor aleși și numiți și cultivarea integrității publice. Totodată, participanții vor veni cu soluții, concluzii și propuneri, la finalul evenimentului.
Reuniunea de nivel înalt a factorilor de decizie în domeniul anticorupție al OECD este o platformă regională care ajută țările să promoveze politici anticorupție eficiente, oferă posibilități pentru schimb de informații, bune practici și suport pentru obținerea de asistență financiară.