-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Angajatul unei primării și un instructor auto din sudul țării, reținuți de CNA pentru trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere
Angajatul unei primării și un instructor auto din sudul țării, reținuți de CNA pentru trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere
02.04.2024 92 AccesăriUn instructor auto din Comrat și angajatul unei primării din raionul Cantemir au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi pretins și primit 900 de euro de la o femeie pentru a o ajuta să promoveze proba practică la examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Potrivit datelor anchetei, acționând de comun acord, bănuiții ar fi susținut că au influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din orașul Comrat și că îi pot determina să favorizeze candidata la proba practică în schimbul a 900 de euro.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, a fost documentată transmiterea banilor sub controlul ofițerilor CNA, iar astăzi au fost operate percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților pentru a depista probe concludente pentru ancheta. În urma perchezițiilor, au fost găsite mijloacele bănești transmise sub controlul CNA.
Acțiunile în acest caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii raionului Cahul. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.