-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Biroul unui consultant al Secției Licențiere din cadrul ANRE, percheziționat de ofițerii CNA într-un dosar de corupție
Biroul unui consultant al Secției Licențiere din cadrul ANRE, percheziționat de ofițerii CNA într-un dosar de corupție
24.05.2024 524 AccesăriOfițerii CNA au efectuat astăzi acțiuni de urmărire penală în biroul unui angajat al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit faptelor investigate, consultantul Secției Licențiere ar fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor primare pentru obținerea unei licențe. Acesta ar fi exercitat influență asupra unor membri ai comisiei ANRE, care la rândul lor urmau să faciliteze procesul de obținere în termeni proximi a licenței privind importul şi comercializarea de combustibil pe teritoriul Republicii Moldova. Ca rezultat, licența a fost eliberată a doua zi de la depunerea pachetului de acte.
În cadrul perchezițiilor efectuate, ofițerii CNA au ridicat corespondența purtată anterior de angajatul ANRE cu reprezentatul agentului economic interesat de obținerea rezultatului urmărit, inclusiv dosarul de licențiere și dispozitive electronice care ar conține date relevante cazului investigat.
Angajatul ANRE a fost citat la sediul CNA pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență în circumstanțe agravante.
Conducerea urmăririi penale este asigurată de către Procuratura mun. Chișinău.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată