-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Un polițist din Hîncești, condamnat la 3 ani de închisoare și amendă de 200 000 de lei pentru corupere pasivă, într-un dosar investigat de CNA
Un polițist din Hîncești, condamnat la 3 ani de închisoare și amendă de 200 000 de lei pentru corupere pasivă, într-un dosar investigat de CNA
20.11.2024 64 AccesăriJudecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un ofițer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă. Cauza penală a fost pornită în octombrie 2022 de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, conducerea urmării penale fiind efectuată de către Procuratura Anticorupție. Polițistul a fost reținut în momentul primirii banilor, sub controlul organului de urmărire penală al CNA.
În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că în luna octombrie 2022, polițistul, activând în cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești, având în examinare o cauză penală privind conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și fără permis de conducere, precum și materialele unui proces contravențional pentru permiterea utilizării vehiculului de către o persoană fără permis, a solicitat de la persoana cercetată în acel dosar suma de 750 de euro (aproximativ 14.321 lei). Această sumă a fost cerută de polițist pentru a nu aplica o amendă proprietarului mașinii, având în vedere că vehiculul nu îi aparținea persoanei investigate, ci altuia.
Urmărirea penală a durat două luni, iar procesul de judecată a durat aproape doi ani, inculpatul eschivându-se de a se prezenta la ședințele de judecată și fiind anunțat în căutare, deși, la faza de urmărire penală, și-a recunoscut vinovăția.
Instanța de judecată a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și i-a aplicat pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, și o amendă în mărime de 200 000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe un termen de 5 ani.
Până la definitivarea sentinței, condamnatul a rămas sub măsura preventivă a arestului, fiind în continuare căutat de autorități. Suma de 750 de euro, recunoscută corp delict, a fost trecută în proprietatea statului.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.