-
IACA
În perioada 2-3 septembrie 2010, la Viena a avut loc conferinţa dedicată inaugurării Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA). Noua instituţie a fost creată în vederea combaterii şi eliminării corupţiei atît la nivel naţional al fiecărei Părţi la Acord, cît şi la nivel global şi reprezintă rezultatul conlucrării dintre Biroul Naţiunilor Unite privind Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC) şi Republica Austria, sprijiniţi de Oficiul European Antifraudă (OLAF).
Academia Internaţională Anticorupţie este o organizaţie internaţională, care are ca scop depăşirea obstacolelor în practicile şi teoriile din domeniul anticorupţie prin intermediul unei educaţii inovatoare, de pregătire, cercetare şi cooperare în acest domeniuşi are o contribuţie importantă la implementarea eficientă a Convenţiei ONU împotriva corupţiei.
IACA preconizează promovarea prevenirii şi combaterii eficiente şi efective a corupţiei prin organizarea educaţiei şi instruirii profesionale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, efectuarea şi facilitarea cercetărilor tuturor aspectelor corupţiei, acordarea altor forme relevante de asistenţă tehnică în domeniul combaterii corupţiei şi stimularea cooperării internaţionale şi reţelelor în domeniul combaterii corupţiei.
Republica Moldova a devenit membru-fondator IACA prin semnarea Acordului de înfiinţare al acesteia la 21 decembrie 2010 la Viena şi dispune de o serie de drepturi şi oportunităţi de a se implica activ la activităţile conduse de această organizaţie.
În perioada 9-11 decembrie 2012, dl Martin Kreutner, Secretarul Executiv al Academiei Internaţionale Anticorupţie a efectuat o vizită de lucru în RM. Această vizită a servit drept prilej pentru consolidarea relaţiilor de colaborare şi promovarea subiectelor de interes major pentru RM, precum şi a identificării surselor posibile de asistenţă financiară privind participarea la cursurile de instruire privind tematicele interesate. Vizita oficialului a permis participarea acestuia la cea de a 8-a Conferinţă Naţională Anticorupţie. Progrese şi Perspective în Reprimarea Corupţiei, desfăşurată la 10 decembrie 2012.