Ruslan Flocea a fost prezentat efectivului CNA
31.07.2019 5325 Accesări  

Ruslan Flocea a fost prezentat colectivului Centrului Naţional Anticorupţie, după ce a câştigat concursul public pentru ocuparea funcţiei de director al CNA. Acesta a fost votat de 72 de deputaţi ai Parlamentului.

În alocuţiunea sa, preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că “directorul Centrului Național Anticorupție a depus jurământul în fața poporului, nu în fața unei majorități parlamentare sau a unor partide. Așteptările întregii societăți sunt foarte mari și credem că întreaga echipă CNA înțelege că fenomenul corupției trebuie pedepsit cu duritate”.

Președintele Parlamentului a urat succes și realizări frumoase noului director şi s-a arătat convinsă că,  sub conducerea lui Ruslan Flocea, CNA va avea rezultate considerabile în combaterea corupției, iar legea va sta la baza deciziilor și acțiunilor întreprinse de ofițerii acestei prestigioase instituții de ocrotire a normelor de drept.

La rândul său, directorul CNA a îndemnat corpul de ofiţeri să se implice cât mai ferm în activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei pentru a demonstra întregii societăţi că Centrul Naţional Anticorupţie merită să ocupe un loc onorbail printre celelalte instituţii de ocrotire a normelor de drept din Republica Moldova.

Ruslan Flocea a fost numit de Parlament pentru un mandat de 5 ani.

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție