Operaţiune CNA- SPIA: doi poliţişti au fost reţinuţi, după ce au fost denunţaţi de un şofer la linia naţională anticorupţie 0 800 55555
18.05.2020 138 Accesări  

Doi agenți de patrulare au fost reținuți de ofițerii CNA şi ai Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI,  într-un dosar de corupere pasivă. Cazul a fost sesizat duminică de un şofer la linia națională anticorupție 0 800 55555 a CNA.

Potrivit declaraţiilor şoferului, polițiștii, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi pretins și primit de la el mijloace bănești în sumă de 200 de euro, pentru a nu-i întocmi proces-verbal contravențional și a nu-i ridica mijlocul de transport la parcarea specială.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 - corupere pasivă, iar dacă vor fi găsiți vinovați, polițiștii riscă de la 5 la 10 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Suspecții sunt reţinuți pentru 72 de oreAmintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Precizăm că, de la începutul anului, 7 poliţişti au ajuns în vizorul CNA, fiind suspectaţi de comiterea diferitor fapte de corupţie.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală. 

 

 

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție