Legislativul a aprobat prelungirea termenului de implementare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție
24.12.2021 159 Accesări  

În cadrul ședinței de astăzi, Legislativul a decis prelungirea termenului de implementare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2021.

Astfel, prevederile Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție urmează a fi realizate până în 2023.

Operarea modificărilor referitoare la prelungirea termenului de implementare a prezentei Strategiei este condiționată  de mai mulți factori, care au perturbat buna desfășurare a procesului de implementare. Printre aceștia sunt intrarea în vigoare a strategiei mai târziu decât termenul stabilit, desfășurarea scrutinelor electorale care au tergiversat crearea organelor de lucru ale Parlamentului de legislatura precedentă.

De asemenea, situația epidemiologică din țară a compromis realizarea pe parcursul anilor 2020–2021 mai multor acțiuni strategice planificate.

Totodată, se propune completarea planului de acțiuni, care este parte integrantă a Strategiei, cu acțiuni noi menite să asigure o realizare eficientă a scopurilor propuse în acest document.

Proiectul de hotărâre a fost susținut cu 79 de voturi ale deputaților.

Sursa: https://multimedia.parlament.md/legislativul-a-aprobat-prelungirea-termenului-de-implementare-a-strategiei-nationale-de-integritate-si-anticoruptie/?fbclid=IwAR3_y1FqEcBH_Clq81oBi2vUrguBFrhsksqqVSxgqYV-nkh2hLTtBJjkJzA 

 

 

Copyright © 2025 Centrul Național Anticorupție