Sumă record, sechestrată de ARBI, în anul acesta. Bunuri în valoare de peste 115 milioane de lei au fost indisponibilizate
07.03.2022 1797 Accesări  

 

Sechestre, în valoare de peste 115 milioane de lei, au fost aplicate de Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA, pe parcursul săptămânii trecute. Mai multe bunuri, printre care construcții, încăperi locative și nelocative, terenuri, dar și capital social au fost indisponibilizate în baza delegațiilor recepționate de ARBI pentru executare. Ordonatori ai delegațiilor sunt Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS) și Procuratura municipiului Chișinău.

 

Tot săptămâna trecută, secretarii de stat au avizat mai multe modificări la Legea cu privire la ARBI, care se referă, în mare parte, la cooperarea internațională pe dimensiunea schimbului de informații în procesul de recuperare a bunurilor infracționale. Legea urmează a fi modificată și în sensul sporirii capacității Agenției de a contribui la identificarea bunurilor persoanelor condamnate peste hotarele țării, astfel încât hotărârile de confiscare să fie executate, iar prejudiciul să fie recuperat. 

Pe lângă componenta de recuperare, CNA și-a desfășurat programul de activitate și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție. Astfel, Direcţia analitică a CNA a efectuat 11 analize operaţionale, iar 82 de analize sunt în curs de elaborare. Din numărul total de studii operaționale, mai mult de jumătate vizează analize ale averilor și proprietăților. Timp de o săptămână, Direcţia legislaţie a întocmit 20 de rapoarte de expertiză anticorupție, a emis autorităților 7 avize și a recepționat 37 de materiale pentru expertizare. 

În Cancelaria Centrului au fost înregistrate 1514 materiale, dintre care 28 sunt petiții ale cetățenilor. Prin intermediul liniei naţionale anticorupţie, au fost recepţionate 50 de apeluri. Direcţia educaţie anticorupţie a CNA a desfăşurat 6 instruiri de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție la 4 entități publice, iar Direcția testarea integrității a eliberat 128 de caziere de integritate. 

La data raportării, în izolatorul CNA se dețin 3 persoane, alte 8 persoane, cercetate în dosarele Centrului, au fost transferate la Penitenciarul nr. 13. 

 

 

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție