Studiu CNA: în 2021, instanțele de fond au pedepsit doar o pătrime din contravenienții care au comis acte de corupție și au emis hotărâri de încetare în 76 la sută din cazuri.
Mai multe hotărâri ale instanțelor de judecată, emise în 2021, pe dosarele contravenționale de corupție au fost supuse unei analize strategice a CNA. Specialiștii Direcției analitice au verificat 135 de hotărâri ale instanțelor de fond și 39 de decizii ale instanțelor de apel, constatând că doar 24 la sută din cazuri s-au încheiat cu sancțiuni, în prima instanță, iar 76 la sută, din numărul total de dosare, au fost încetate. Astfel, aproximativ o pătrime din contravenienți au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea contravenției și au fost pedepsiți cu amenzi și privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate sau de a deține anumite funcții, pe când în celelalte cazuri încetarea proceselor contravenționale a survenit din motivul expirării termenului prescripției (50 de procese, sau 49%), inexistenței faptului contravenției (45 de procese, sau 44%) sau declararea nulă a procesului-verbal contravențional (7 procese, sau 7%).
În același timp, aplicarea amenzilor a fost orientată spre pragul minim prevăzut de norma contravențională, la fel ca și privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate sau a deține anumite funcții. În peste 57% din cazuri, instanțele au dispus privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 3 luni, în timp ce termenul cuprins între 6 şi 12 luni a fost aplicat în doar 3 cazuri, ceea ce reprezintă aproximativ 9%. Analiștii CNA au mai constatat că bărbații au predominat în comiterea contravențiilor pe acte de corupție. Respectiv, 67 % din contravenții au fost comise de bărbați și 33 la sută de femei.
De asemenea, au fost analizate și domeniile, unde au fost constatate cele mai multe contravenții pe acte de corupție. Autoritățile publice locale sunt în topul instituțiilor, unde au fost identificate cele mai multe contravenții - 39 de persoane sau 31%. Acestea sunt urmate de sistemul organelor afacerilor interne - 26 de persoane sau 21%, 19 persoane, sau aproximativ 15%, fac parte din sistemul de învățământ, iar 9 contravenienți, sau aproximativ 7%, sunt angajați în întreprinderile municipale. În rest, ponderea contravenienților, care reprezintă diverse instituții, este mai mică de 5%.
Mai multe informații despre Studiu, concluziile experților, dar și recomandările CNA către autorități, le găsiți în documentul atașat.