O nouă formă de spălare a banilor ce ține de finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, documentată de instituțiile de drept
05.10.2023 855 Accesări  

CNA anunță documentarea unei noi forme de finanțare a partidelor politice, care constă în excluderea operării cu surse financiare în numerar și crearea unui nou mecanism prin intermediul cartelelor PYYPL și a tehnologiilor digitale. Acum câteva săptămâni, instituțiile de drept au ridicat un număr considerabil de astfel de cartele, chiar în timp ce se intenționa introducerea lor pe teritoriul Republicii Moldova pentru a fi puse în circuit, iar potrivit informațiilor deținute aceste cartele urmau să fie utilizate în activitatea lor de unele partide nou-create - ghidate de aceiași exponenți care stau în spatele asigurării finanțărilor ilegale.

În urma acțiunilor de investigații și de urmărire penală, desfășurate de ofițerii CNA, procurorii anticorupție, IGP și SIS s-a stabilit că o mare parte din aceste carduri ar fi folosite de mai mulți lideri locali care au fost asigurați cu acest tip de carduri, dar și cu câte un telefon pe care deja aveau instalate aplicațiile pentru procesarea tranzacțiilor. Astfel, a fost documentată schema de operare cu aceste cartele, precum și persoanele care asigurau tehnic instalarea în telefoane a aplicației respective, schema de transfer, dar și cum erau repartizate sumele de bani.

Pe data de 4 octombrie, au fost efectuate 70 de percheziții la sediile unui partid politic, la domiciliile și în automobilele figuranților. În timpul acțiunilor, au fost ridicate carduri bancare cu inscripția ”PYYPL”, mijloace bănești, telefoane mobile, tablete, notebook-uri, carduri bancare de diferite tipuri, cartele sociale, hard diskuri, stickuri de memorie, carnete de membru de partid, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate achitări cu sume de bani necontabilizate către mai multe persoane fizice, înscrisuri de ciornă cu listele candidaților la primării care au primit sume de bani necontabilizate pentru procurarea costumelor, mai multe cutii fără acte de proveniență cu cadouri alimentare, etc.

Acțiunile de documentare continuă în cadrul cauzei penale, pornită pe fapte de finanțare ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari.

Procuratura Anticorupție conduce urmărire penală.

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție