Un bărbat, cercetat de CNA pentru trafic de influență, a fost condamnat la 6 ani de închisoare
15.11.2023 1764 Accesări  

La 10 noiembrie 2023, Judecătoria Bălți, sediul Central, a pronunțat sentința într-o cauză penală, deferită justiției de către Procuratura Anticorupție Oficiul Nord, ce vizează acțiunile unei persoane învinuite de trafic de influență (art. 326 alin.(1), art. 326 alin.(1), art. 326 alin.(1)  din Codul penal).

Cauzele penale au fost pornite în perioada lunilor septembrie - noiembrie 2020 de către Centrul Național Anticorupție în baza a trei denunțuri.

Potrivit materialelor cauzei, persoana condamnată a comis trei fapte de trafic de influență, acceptând și primind personal de la persoanele denunțătoare mijloace bănești în suma totală de 2000 de euro și 2000 de lei, în schimbul cărora susținea că are influență asupra angajaților Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Bălți, pe care îi poate determina în vederea obținerii permiselor de conducere pentru trei persoane din nordul țării.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 3 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 2 ani. Judecata a avut loc în lipsa inculpatului, deoarece în timpul judecării cauzei acesta s-a eschivat de la examinarea judiciară a cauzei penale în instanța de judecată, ultimul fiind anunțat în căutare interstatală, fiindu-i totodată aplicată o măsură preventivă sub formă de arest preventiv.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât și la etapa incipientă a judecării cauzei penale inculpatul nu și-a recunoscut vina și a pledat nevinovat.

Prin sentința din 10 noiembrie 2023, instanța l-a recunoscut vinovat pe inculpat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, stabilindu-i o pedeapsa definitivă prin cumul parțial al pedepselor cu închisoare pe un termen de 6 (șase) ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința acestuia s-a menținut până la definitivarea sentinței.

Totodată, s-a dispus confiscarea din contul persoanei în beneficiul statului a mijloacelor bănești în cuantum de 2000 de euro și 2000 de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție