Centrul Național Anticorupție raportează, pentru săptămâna trecută, mai multe acțiuni pe direcția de combatere a corupției în dosare de trafic de influență și corupere electorală, dar și sechestre aplicate în dosare de corupție. Astfel, la finele săptămânii trecute cifra amenzilor aplicate pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă” a ajuns la 9 000 000 de lei, iar un bărbat din Rezina este cercetat pentru comiterea infracțiunii de corupere electorală prin oferirea de bunuri în scopul determinării alegătorului de a-și exercita drepturile electorale în favoarea unui candidat de partid înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale. Totodată, subdiviziunile CNA au raportat reținerea unui manager de vânzări al unei companii de construcții din capitală într-un dosar de fals în acte publice. Acesta ar fi confecționat și falsificat Actul de inspectare și Actul de recepție finală ale unui imobil, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, fără a fi efectuată procedura legală de verificare la fața locului. În urma perchezițiilor efectuate, a fost ridicată o mașină de model ”AUDI Q8” pentru asigurarea prejudiciului în cadrul unei cauze pornite anterior pentru contrabandă.
Într-un alt caz, un administrator de întreprindere municipală din domeniul alimentației publice din cadrul Primăriei mun. Chișinău ar fi pretins și primit sistematic mijloace financiare ce nu i se cuveneau în scopul selectării furnizorilor de produse alimentare pentru aprovizionarea școlilor și grădinițelor din mun. Chișinău. În schimbul pretinsei scheme de corupție, administratorul ar fi favorizat unii agenți economici la încheierea contractelor privind livrarea produselor alimentare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 11 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 5 dosare. La moment, 5 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri infracționale în valoare de circa 510 de mii de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Inspectoratului General al Poliției (IGP) al MAI. Printre acestea se numără 3 construcții nelocative și una locativă și un teren pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de delapidarea averii străine. Totodată, au fost confirmate sechestre pe bunuri în valoare de circa 1,5 milioane de lei prin încheieri judecătorești.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 21 de rapoarte de expertiză pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. De asemenea, pe componenta de educație anticorupție CNA a premiat 30 de tineri activi în cadrul Galei voluntarilor anticorupție, organizată de Centru și partenerii de dezvoltare cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului. Astfel Centrul Național Anticorupție se înscrie printre primele autorități publice centrale de specialitate, la nivel național, care a dat curs programelor de voluntariat anticorupție, implementând standardele corespunzătoare în acest domeniu. Pe parcursul a 8 ani, în cadrul instituției au activat peste 180 de voluntari anticorupție care au participat la zeci de campanii de informare, la peste 825 de activități de voluntariat, care au însumat cumulativ circa 8500 de ore de muncă.
CNA mai notifică finalizarea a 3 analize operaționale, 4 expertize judiciare, eliberarea a 112 caziere de integritate, recepționarea a 69 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1999 de materiale în cancelaria Centrului.