Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru pe bunuri în valoare de peste 4,3 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Direcției Generale Urmărire Penală (DGUP) a CNA. Printre acestea se numără o construcție locativă, 3 terenuri agricole și un teren pentru construcție, indisponibilizate într-un dosar de delapidare a averii străine.
Totodată, bunuri sechestrate anterior în valoare de peste 8,5 milioane de lei au fost confirmate prin încheieri judecătorești.