Un avocat din mun. Chișinău, reținut de CNA și procurorii mun. Bălți, într-un dosar de trafic de influență, manifestat prin pretinderea unei mite de 65 de mii de euro
19.05.2025 868 Accesări  

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii mun. Bălți au desfășurat acțiuni de urmărire penală, în cadrul unui dosar, în care este vizat un avocat din mun. Chișinău. Acesta este bănuit că ar fi pretins de la rudele unor persoane arestate mijloace bănești în sumă de 15.000 de euro și, respectiv, 50.000 de euro, pentru determinarea persoanelor publice și cu demnitate publică să adopte hotărâri favorabile în privința a două persoane aflate în stare de arest.

Urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută de organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 326 alin. (1) din Codul penal. După transmiterea mijloacelor bănești, sub controlul CNA, avocatul a fost reținut pentru 72 ore.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Copyright © 2025 Centrul Național Anticorupție