Doi poliţişti au fost reţinuţi de CNA şi procurori pentru tentativă de a muşamaliza un caz de huliganism, comis în sudul ţării
23.10.2019 184 Accesări  

Doi poliţişti ai Inspectoratului de poliţie din Taraclia au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins bani de la un localnic pentru a nu-l trage la răspundere pentru comiterea actelor de huliganism.

Potrivit denunţătorului, poliţiştii i-ar fi cerut 3000 de lei, iar în schimb i-ar fi promis că nu vor transmite organului de urmărire penală  materialele referitoare la documentarea actelor de huliganism în care acesta ar fi fost implicat. Denunţătorul a mai precizat că suma cerută urma să fie împărţită între poliţişti şi alte persoane, neidentificate deocamdată.

Reţinerea a avut loc în faţa Primăriei din satul Valea Perjei, raionul Taraclia, ambii poliţişti fiind reţinuţi pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 324 cod penal - corupere pasivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 10 ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

 

 

Copyright © 2020 Centrul Național Anticorupție