Doi tineri, reținuți de CNA pentru trafic de influență. Pentru o mită de 15 mii de lei, ar putea face până la 6 ani de închisoare
21.07.2020 198 Accesări  

 

Doi tineri au fost reținuți în flagrant de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi pretins 15 000 de lei de la un bărbat, care figurează într-un dosar penal inițiat de MAI, pentru a-l ajuta să scape de răspundere.

Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pretins și primit 15 000 de lei pentru a influența persoane cu funcții de răspundere din MAI, în vederea emiterii unei hotărâri favorabile în cadrul unui dosar penal în care ar fi vizat denunțătorul. Cei doi au fost reținuți ulterior primirii ultimei tranșe de bani estorcați în sumă de 3000 de lei.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală în acest caz.

Acțiunea a fost sprijinită de Direcția securitate și investigație din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

 

 

Copyright © 2020 Centrul Național Anticorupție