CNA a desfășurat percheziții la Ialoveni și în capitală la patru operatori din domeniul transportului, vizați într-o anchetă de corupere pasivă și activă
10.09.2024 271 Accesări  

Mai multe percheziții au fost desfășurate astăzi de CNA și procurori într-un dosar de corupere activă și pasivă în care sunt cercetate acțiunile unor administratori din domeniul transportului. Aceștia sunt bănuiți de transportarea ilicită a articolelor de tutungerie și altor mărfuri prin eludarea procedurilor vamale.

Potrivit materialelor procesului penal s-a stabilit că mai mulți operatori de transport împreună cu alte persoane necunoscute, sub pretextul desfășurării activității de transportare a pasagerilor, mărfurilor şi coletelor neînsoțite, transportă ilicit produse de tutungerie şi alte mărfuri, prin ocolirea controlului vamal și neachitarea taxelor obligatorii de import/export a acestor produse. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme, bănuiții ar fi transmis mijloace financiare unor persoane publice, care la rândul lor au acceptat remunerațiile ilicite – acțiuni cercetate în cadrul aceluiași dosar.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. În total, au loc 15 percheziții la birourile, domiciliile și automobilele bănuiților, iar la moment, trei persoane au statut de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate. 

Acțiunile au loc sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție