Un fost director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale și un ex-ministru al Tineretului și Sportului, condamnați într-un dosar pornit de CNA
10.10.2024 43 Accesări  

Două persoane au fost condamnate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, într-un dosar pornit de CNA pe fapte corupere și abuz. Este vorba despre fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN), învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și corupere pasivă și ex-ministrul Tineretului și Sportului, acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit probelor administrate, în 2015, directorul CSPLN a pretins 200 000 de euro de la administratorul unei companii, promițându-i că-i va da în folosință un teren ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Sportului, ca ulterior acesta să poată fi trecut din proprietate publică în privată. Astfel, denunțătorul i-a transmis directorul CSPLN mijloace bănești echivalente de 200 000 de euro în dolari SUA pentru a perfecta actele necesare. În urma încheierii contractului de către părțile, precum Ministerul Tineretului şi Sportului, directorul CSPLN și denunțătorul, a fost cauzat un prejudiciu CSPLN prin demolarea parțială a construcției ce era amplasată pe terenul nominalizat în valoare de 95 347,75 de lei și transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului cu valoarea de piață de 400 000 de euro din proprietatea statului în proprietate privată. Contractul de societate civilă ulterior a fost declarat nul de către instanța de judecată în ordine civilă, terenul fiind restituit statului.

Potrivit sentinței, directorul CSPLN a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, cu stabilirea pedepsei penale sub formă de 7 ani de închisoare cu amendă în mărime de 160 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice. De asemenea, au fost recunoscuți vinovați ex-ministrul Tineretului și Sportului și directorul CSPLN de comiterea art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal, fiind liberați de răspundere penală în legătură cu expirarea prescripției tragerii la răspundere penală. Instanța de judecată a dispus confiscarea a sumei de 200 000 de euro din contul inculpatului cu trecerea în folosul statului.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție