CNA a prezentat perspectivele practice privind aplicarea investigațiilor financiar-paralele în cazurile de corupție la o conferință internațională, găzduită de Procuratura Generală

CNA a prezentat perspectivele practice privind aplicarea investigațiilor financiar-paralele în cazurile de corupție la o conferință internațională, găzduită de  Procuratura Generală

Reprezentanții Centrului Național Anticorupție au participat, în perioada 16–17 septembrie, la Conferința „Bunele Practici în Utilizarea Investigațiilor Financiar-Paralele”, desfășurată la Procuratura Generală a Republicii Moldova. Evenimentul a reunit procurori, reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova, precum și experți internaționali din cadrul Facilității Globale EU AML/CFT, în scopul consolidării cooperării și schimbului de expertiză în domeniul combaterii criminalității financiare.

Agenda conferinței a inclus sesiuni dedicate cooperării internaționale și asistenței juridice mutuale în investigațiile financiare, dezvoltării expertizei procurorilor și judecătorilor în domeniul investigațiilor financiar-paralele, procesului de recuperare a bunurilor infracționale și aplicării celor mai eficiente soluții practice și implicării Republicii Moldova în procesul FATF/MONEYVAL.

CNA a fost reprezentat de directorul adjunct, Serghei Carapunarlî, dar și de ofițeri ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), care au contribuit cu perspective practice privind aplicarea investigațiilor financiar-paralele în cazurile de corupție și infracțiuni conexe, accentuând importanța colaborării interinstituționale și a formării continue.

Participarea Centrului Național Anticorupție la astfel de evenimente reflectă angajamentul instituției de a consolida capacitățile naționale în domeniul prevenirii și combaterii corupției, precum și pe domeniul recuperării activelor ilicite, în conformitate cu standardele internaționale.
 

Ultima actualizare: 18 Sep 2025 - 15:32