Conducerea CNA și Ambasadoarea Franței în Republica Moldova au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul anticorupției

Conducerea CNA și Ambasadoarea Franței în Republica Moldova au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul anticorupției

Conducerea Centrului Național Anticorupție (CNA) a avut o întrevedere oficială cu Excelența Sa, Dominique Waag, Ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova, discuțiile fiind axate pe consolidarea cooperării bilaterale în domeniul prevenirii și combaterii corupției, precum și pe recuperarea bunurilor infracționale.

În cadrul întrevederii, părțile au apreciat nivelul înalt al colaborării dintre CNA și instituțiile franceze de profil și au subliniat importanța continuării și aprofundării acestui parteneriat strategic. Un accent deosebit a fost pus pe cooperarea cu Agenția Franceză Anticorupție (AFA) în domeniul prevenirii corupției, inclusiv prin schimb de informații, participarea la instruiri și implicarea activă în cadrul Rețelei Autorităților de Prevenire a Corupției (NCPA). De asemenea, a fost reiterată importanța dialogului inițiat între CNA și AFA, care vizează intensificarea cooperării bilaterale, elaborarea unui memorandum de înțelegere, precum și realizarea unor vizite reciproce în scopul identificării domeniilor de interes comun.

Un capitol important al discuțiilor a vizat cooperarea în domeniul recuperării bunurilor infracționale, inclusiv colaborarea dintre Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA și omologii săi francezi – Platforma de identificare a bunurilor infracționale (PIAC) și Agenția de gestionare și recuperare a bunurilor sechestrate și confiscate (AGRASC). În acest context, au fost evidențiate rezultatele obținute în urma cooperării, inclusiv aplicarea sechestrului pe bunuri aflate pe teritoriul Republicii Franceze, în valoare de aproximativ 76 de milioane de lei.

De asemenea, au fost menționate proiectele și activitățile comune desfășurate anterior, precum Conferința bilaterală Moldova–Franța privind recuperarea bunurilor infracționale (octombrie 2022), seminarul trilateral din aprilie 2023, organizat la sediul CNA, precum și întrevederea recentă cu reprezentanții agenției franceze Expertise France, axată pe identificarea necesităților instituționale eligibile pentru finanțare prin proiecte franceze.

La finalul întrevederii, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua cooperarea și de a valorifica experiența franceză în vederea sporirii eficienței activităților de prevenire și combatere a corupției, precum și a recuperării bunurilor provenite din infracțiuni.
 

Ultima actualizare: 28 Ian 2026 - 14:33