Foști membri ai Comitetului de Creditare al BEM, cercetați de CNA și PA, au fost condamnați la 13, 8, 7 și 5 ani de închisoare

BEM-condamnare

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a recunoscut vinovați pe foștii membri ai Comitetului de Creditare al BC „Banca de Economii” de încălcarea regulilor de creditare și a politicilor de acordare a împrumuturilor, infracțiuni prevăzute de art. 239 alin. (2) lit. a) din Codul penal.

Pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, instanța i-a aplicat fostului președinte al BC „Banca de Economii” SA pedeapsa cu închisoare pe o perioadă de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Doi membri ai Comitetului de Creditare al BC „Banca de Economii” SA au fost condamnați la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Un alt membru a fost condamnat la 7 ani de închisoare, dintre care 3 ani și 6 luni cu executare, restul termenului fiind suspendat pe o perioadă de probațiune de 3 ani. Iar al cincilea inculpat a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu suspendare condiționată pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința a patru inculpați  a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, cu punerea acesteia în executare imediată din sala de ședință, iar în privința celui de-al cincilea inculpat a fost dispusă – obligarea de a nu părăsi țara.

De asemenea, aceștia au fost privați de dreptul de a ocupa funcții în domeniul bancar pe un termen de 5 ani  și a fost admisă acțiunea civilă parțial și dispusă încasarea, în mod solidar, de la inculpați, în beneficiul părții vătămate BC „Banca de Economii” SA, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune de peste 1,6 miliarde de lei.

Potrivit probatoriului administrat de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, s-a constat că în perioada 2005–2012, fostul președinte al BC „Banca de Economii” SA, împreună cu alți patru membri ai Comitetului de Creditare al băncii, ar fi acordat credite neperformante mai multor agenți economici.

Creditele au fost acordate cu încălcarea normelor interne și a principiilor de prudență bancară, în lipsa unei analize reale a capacității de rambursare, în baza unor dosare incomplete, în privința unor beneficiari insuficient verificați, fără stabilirea clară a surselor de rambursare, precum și în condițiile unor garanții insuficient evaluate sau monitorizate. Totodată, mijloacele financiare au fost utilizate, în unele cazuri, în alte scopuri decât cele declarate.

Prin aceste acțiuni, BC „Banca de Economii” SA a fost prejudiciată cu aproximativ 3 miliarde de lei.

Pe anumite episoade incriminate inculpații au fost achitați, astfel, procurorii urmează să decidă, în ce măsură vor contesta sentința cu apel la Curtea de Apel Centru.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Ultima actualizare: 30 Iul 2026 - 17:29