Peste 360 de persoane au participat la instruirile anticorupție organizate de CNA la Chișinău și Cimișlia
Peste 360 de persoane au fost instruite de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) cu privire la standardele de integritate, în cadrul a șase sesiuni desfășurate săptămâna aceasta. Printre beneficiari se numără elevi, cadre didactice, funcționari publici, militari și personal din sistemul penitenciar.
CNA a continuat campania „Integritate și Onoare în serviciul Patriei”, realizată în parteneriat cu Ministerul Apărării. Instruirile au fost desfășurate pentru angajații Brigăzii 2 Infanterie Motorizată și ai Centrelor Militare din mun. Chișinău, abordând politici de integritate, mecanisme de control în sectorul public și consecințele actelor de corupție.
Sesiuni de informare au fost organizate pentru angajații Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) și ai Centrului Național de Expertize Judiciare. Accentul a fost pus pe consolidarea integrității instituționale, prevenirea riscurilor și promovarea standardelor etice profesionale.
În raionul Cimișlia, ofițerii CNA și voluntarii anticorupție au desfășurat activități pentru directorii instituțiilor liceale (la inițiativa Direcției Învățământ General Cimișlia) și pentru elevii IPLT „Mihai Eminescu”. Pe lângă discuțiile despre transparență și responsabilitate, tinerii au participat la „Quiz Pro Integritate”, o activitate interactivă de verificare a cunoștințelor.
Direcția Educație Anticorupție (DEA) a CNA a asigurat formarea profesională a angajaților din cadrul Centrului de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor, contribuind la dezvoltarea unui climat bazat pe etică și integritate.
Centrul Național Anticorupție continuă activitățile de instruire și sensibilizare, în vederea consolidării unui climat de integritate în instituțiile publice.