Peste 400 funcționari au participat la sesiunile de informare organizate de CNA în vederea promovării climatului de integritate în sectorul public

Peste 400 funcționari au participat la sesiunile de informare organizate de CNA în vederea promovării climatului de integritate în sectorul public

Centrul Național Anticorupție (CNA) a organizat sesiuni de instruire pe subiectul promovării climatului de integritate în sectorul public la care au participat aproximativ 400 de angajați din diverse instituții ale administrației publice. Printre beneficiarii acestor activități se numără angajații Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și ai IMSP Institutul de Medicină Urgentă. Scopul instruirilor a fost consolidarea unei culturi organizaționale bazate pe etică, transparență și responsabilitate, precum și dezvoltarea abilităților de raportare a situațiilor ce pot afecta integritatea instituțională.

La solicitarea Centrului de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), au fost desfășurate două sesiuni dedicate angajaților din sistemul penitenciar, axate pe integritatea profesională, conduita etică și respectarea standardelor de comportament în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, ofițerii CNA au participat în calitate de formatori în cadrul programelor organizate de Institutul Național de Administrație și Management Public (INAMP), contribuind la consolidarea capacităților funcționarilor publici debutanți în domeniul integrității și prevenirii corupției. Tematicile abordate în cadrul sesiunilor au inclus: măsuri de consolidare a integrității, evaluarea integrității instituționale, răspunderea pentru încălcarea normelor de integritate, precum și mecanismele de control al integrității în sectorul public.

CNA continuă activitățile educaționale și de promovare, contribuind activ la edificarea unui mediu profesional bazat pe integritate, în care actele de corupție sunt prevenite și combătute eficient.

Ultima actualizare: 19 Sep 2025 - 16:56