Rolul CNA în lupta împotriva corupției și contribuția instituției în procesul de aderare la Uniunea Europeană, discutate astăzi de conducerea Centrului cu reprezentanții Comisiei Europene

Rolul CNA în lupta împotriva corupției și contribuția instituției în procesul de aderare la Uniunea Europeană, discutate astăzi de conducerea Centrului cu reprezentanții Comisiei Europene

Conducerea Centrului Național Anticorupție a avut o întrevedere cu reprezentanții Comisiei Europene, în cadrul căreia au fost abordate aspecte ce țin de consolidarea luptei împotriva corupției și rolul instituției în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La discuții au participat Adrienn Kiraly, directoare în cadrul Directoratului General pentru Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST), Allan Jones – șef al Unității Moldova din cadrul DG ENEST, Martina Spernbauer și Irina Cruceru din partea Delegației UE.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției, precum și despre contribuția CNA la procesul de screening și pregătirea pentru negocierile de aderare. Directorul Centrului, Alexandr Pînzari, a subliniat implicarea activă în cadrul grupurilor de lucru tematice și în elaborarea documentelor strategice aferente parcursului european. Potrivit directorului CNA, instituția are un rol esențial în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, întrucât prevenirea și combaterea corupției, precum și recuperarea bunuilor infracționale reprezintă o condiție fundamentală în cadrul negocierilor de aderare și al evaluărilor efectuate de instituțiile Uniunii Europene.
”Pe parcursul anului 2025, CNA a fost implicat activ în procesul de screening bilateral, participând la zeci de exerciții de acest tip, precum și la ședințele în cadrul celor 33 de grupuri de lucru tematice. Totodată, au fost organizate mai multe ședințe de simulare de tip PPT, menite să consolideze capacitățile instituționale și să asigure o pregătire eficientă pentru etapele de negociere. Instituția contiunuă să furnizeze informații relevante pentru procesul de aderare la UE”, a declarat Pînzari.

Discuțiile au vizat și prioritățile de reformă, în special cele legate de statul de drept, reforma justiției și consolidarea capacităților instituționale de investigare a criminalității financiare. În acest context, a fost evidențiată necesitatea modernizării instituției, inclusiv prin suplimentarea personalului, dezvoltarea infrastructurii IT și îmbunătățirea accesului la baze de date.

Oficialii europeni au reiterat importanța implementării eficiente a politicilor anticorupție în toate domeniile, subliniind că progresul în acest sector va fi monitorizat atent în cadrul negocierilor de aderare. Totodată, participanții la ședință au discutat despre Agenda de reforme aferentă Planului de creștere economică pentru anii 2025–2027, precum și despre măsurile necesare pentru consolidarea sistemului de investigare a infracțiunilor economice și financiare.

În final, părțile au convenit asupra continuării dialogului și a cooperării strânse între autoritățile naționale și instituțiile europene, în vederea avansării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Ultima actualizare: 25 Mar 2026 - 16:44