Sinteza CNA: Fostul șef al BEM, reținut într-un nou dosar de spălare de bani și condamnat în dosarul creditelor nerambursate; 849 de bunuri de peste 42,2 milioane de lei au fost indisponibilizate
Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă principalele acțiuni desfășurate în săptămâna precedentă în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum și în cel al recuperării bunurilor infracționale.
În perioada de raportare, ofițerii CNA, în comun cu procurorii PA, au reținut un fost președinte al Băncii de Economii într-o nouă cauză penală de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Bănuitul ar fi pretins și primit mită pentru a facilita acordarea unor credite, transferând ulterior banii rezultați peste hotare pentru a le ascunde proveniența ilicită. Concomitent, acesta a fost condamnat la 13 ani de închisoare în dosarul creditelor nerambursate pornit în 2013. În același dosar, alți 4 membri ai Comitetului de Creditare din perioada 2005–2012 au fost găsiți vinovați de încălcarea normelor de creditare și condamnați la 8, a câte 7 și 5 ani de închisoare. Prin aceste acțiuni, Băncii de Economii i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 3 miliarde de lei. Totodată, instanța a admis parțial acțiunea civilă și a dispus încasarea în mod solidar de la inculpați, în beneficiul băncii, a sumei de peste 1,6 miliarde de lei.
În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au raportat inițierea a 24 de cauze penale noi și au propus spre transmitere în instanța de judecată 5 dosare. În prezent, două persoane se află în izolatorul CNA, iar alte patrusprezece persoane, învinuite în dosarele gestionate de CNA, sunt plasate în arest preventiv în penitenciare.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestre pe 849 de bunuri în valoare de peste 42,2 milioane de lei într-un dosar privind crearea sau conducerea unei organizații criminale. Alte sechestre, aplicate anterior, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, au fost confirmate de instanțele de judecată. Totodată, a fost emis un ordin de înghețare pe un mijloc de transport.
În domeniul prevenirii corupției, CNA a remis autorilor 20 de rapoarte de expertiză și un aviz la proiecte de acte normative. De asemenea, au fost eliberate 176 de caziere de integritate. La Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 49 de apeluri, iar în cancelaria instituției au fost înregistrate 1955 de materiale.