Mai multe instruiri anticorupție au avut loc în această săptămână

08.10.2021

În săptămâna 04-08 octombrie 2021, Direcţia educaţie anticorupţie a Centrului Naţional Anticorupţie, a asigurat instruirea în format on-line și cu prezență fizică a reprezentanților entităților publice și private, pe subiecte din domeniul integrităţii şi anticorupţiei.

Instruirea agenților publici din cadrul Institutului Național de Standardizare, s-a axat pe tema Controlul integrității. În cadrul acesteia au fost abordate subiecte cu referire la competențe privind controlul integrității, evaluarea integrității instituționale, aplicarea testului de integritate, responsabilități manageriale privind asigurarea integrității, implementarea planului de integritate, răspunderea juridică, responsabilități manageriale privind implementarea controlului intern, instrumente de identificare a riscurilor de corupție și a factorilor de risc ș.a.

Instruirea agenților publici din cadrul Agenției "Moldsilva," s-a realizat conform Planului de integritate aprobat urmare evaluării integrității instituționale, realizate de CNA în conformitate cu prevederile Legii R.M. privind evaluarea integrității instituționale nr.325/2013. În cadrul instruirii au fost abordate subiecte privind cerințele de integritate stabilite de actele normative pentru agenții publici și consecințele nerespectării acestora.

Instruirea agenților publici, reprezentanți ai subdiviziunilor resurse umane din cadrul instituțiilor penitenciare, s-a desfășurat prin intermediul Centrului de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor. În cadrul acestora au fost discutate subiecte privind rigorile integrității profesionale și instituționale, precum și responsabilitățile subdiviziunilor menționate la implementarea mecanismelor de asigurare a integrității.

Instruirea desfășurată în comun de Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției" Centrul National Anticorupție (CNA) și Oficiul Avocatului Poporului (OAP) a fost destinată funcționarilor publici, aleșilor locali, agenților economici și reprezentanților mass-media din raionul Cimișlia. În cadrul acesteia a fost discutat cadrul normativ și instituțional privind avertizorii de integritate.

Astfel, pe durata instruirii, formatorii le-au explicat participanților cine este avertizorul de integritate și prezumțiile de care acesta beneficiază; ce este esența dezvăluirii interne și externe a practicilor ilegale; care sunt obligațiile angajatorilor de reacționare la dezvăluiri ale practicilor ilegale de către angajați, dar și mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova", implementat de (CAPC), cu suportul organizației Freedom House.

Ultima actualizare: 15 Aug 2025 - 09:07