Centrul Național Anticorupție (CNA) a finalizat evaluarea integrităţii instituţionale în cadrul Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) în condițiile Legii nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.
Urmare aplicării acestui instrument, au fost constatate mai multe probleme, printre care se menționează:
- Incoerența cadrului normativ ce reglementează statutul agenților publici din cadrul ANTA. În acest aspect, se menţionează atribuirea statutului de funcționari publici prin modificările introduse de Legea 140/2018, iar conformarea efectivă la rigorile normative (aprobarea unui nou Regulament de activitate și respectiv reorganizarea instituțională) pînă în prezent nu a fost realizată, deși termenele stipulate la art.34 (4) din Legea supra au expirat. Faptul dat scutește agenții publici din cadrul ANTA (excepție directorul și adjuncții) de calitatea de subiect ai declarării averilor și intereselor personale, fapt care poate genera multiple riscuri de corupție. Materializarea unui potențial conflict de interese a fost confirmată de CNA prin identificarea de agenți publici din cadrul ANTA (inclusiv cu funcții de răspundere) care gestionează direct sau prin intermediul rudelor companii cu activitate în domeniul transportului rutier.
- Implementarea deficitară a măsurilor anticorupţie reglementate de Legea integrităţii, nr.82/2017, precum și a Standardelor Naționale de Control Intern reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 189/2015. Aspecte identificate prin lipsa unor norme de etică și deontologie aplicabile agenților publici din cadrul ANTA, deficiențe în reglementările interne și aplicarea în practică a măsurilor anticorupție prevăzute de cadrul normativ.
- Prezența cadrului normativ lacunar ce acordă putere și discreție excesivă agenților publici în vederea determinării operatorilor de transport la coruperea acestora pentru „soluționarea problemelor apărute".
- Neintegrarea Registrului Operatorilor de Transport Rutier în Sistemul informațional „e-Autorizație transport" și respectiv semnalarea de deficiențe legate de transparența procesului de eliberare a actelor permisive.
- Probleme în aspectul ce ține de gestionarea informaţiei de serviciu - prin folosirea unui software neînregistrat și respectiv neautorizat de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și integrarea contrar prevederilor legislaţiei a Registrului Operatorilor de Transport Rutieri în soft-ul în cauză.
Aceste deficiențe pot încuraja sau determina apariția unor riscuri de corupţie, printre care cu cea mai mare probabilitate de materializare sunt:
- Riscul coruperii active/pasive (materializat în trecut);
- Riscul admiterii abuzului de serviciu;
- Riscul depășirii atribuțiilor de serviciu (materializat în trecut);
- Riscul manipulării de informații în vederea favorizării sau defavorizării unor operatori de transport;
- Riscul pierderii informațiilor/bazelor de date aferente activității și riscul scurgerii de informații.
Raportul privind rezultatele evaluării integrității instituționale în cadrul Agenției Naționale Transport Auto se anexează.