Active de peste 7,7 milioane de lei sechestrate de ARBI

1

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe bunuri de proveniență ilicită în valoare de peste 7,7 milioane de lei. Printre activele sechestrate se numără 2 construcții locative și 4 nelocative, 2 încăperi locative, un mijloc de transport, 2 terenuri agricole și 2 pentru construcție, 4 conturi bancare și 12 criptomonede. Bunurile au fost indisponibilizate în dosare de furt, escrocherie, obținerea ilegală și/sau divulgarea informațiilor ce constituie secret comercial și abuz de putere. 

Mai multe sechestre, aplicate anterior, în valoare peste 4 milioane de lei, au fost confirmate prin încheieri judecătorești.

Ultima actualizare: 8 Dec 2025 - 10:39