CNA documentează o schemă de corupție în cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Un funcționar a fost reținut, alte 3 persoane sunt cercetate în stare de libertate

SFS

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, efectuează astăzi percheziții pe mai multe adrese din municipiile Chișinău și Orhei, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat (SFS), bănuiți de implicare într-o schemă de corupție sistemică. Urmărirea penală a fost pornită de Centrul Național Anticorupție, în baza unei bănuieli rezonabile privind comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă.

Potrivit probelor acumulate, funcționari ai SFS ar fi implementat o schemă ilegală prin care sistematic pretindeau și primeau sume de bani de la diverși agenți economici, pentru a nu întocmi acte de control fiscal, a omite documentarea unor încălcări depistate în activitatea comercială sau pentru aplicarea unor sancțiuni mai blânde. Sumele pretinse ar fi variat, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea neregulilor constatate.

În urma acțiunilor procesuale desfășurate astăzi, un funcționar public din cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate. În prezent, CNA și Procuratura mun. Cahul desfășoară percheziții, audieri și alte măsuri de urmărire penală în vederea stabilirii întregii rețele de complicitate și documentării complete a faptelor.

Precizăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

 

Ultima actualizare: 4 Nov 2025 - 09:48

Procurorii cer mandate de arestare pe numele a 4 învinuiți, reținuți de CNA, în dosarul de delapidare a fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură

Procurorii cer mandate de arestare pe numele a 4 învinuiți, reținuți de CNA, în dosarul de delapidare a fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură

Procurorii au cerut arestarea preventivă a patru persoane învinuite în dosarul ce vizează fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură. Ședințele se vor desfășura astăzi, 25 februarie, la Bălți.

Totodată, pe 24 februarie, a fost reținut un angajat al Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta este bănuit de pretinderea și acceptarea a 3000 de euro pentru mușamalizarea unui incident de muncă, soldat cu prejudicierea unui salariat.

La moment, în prezenta cauză:
•    au statut de învinuit – 5 persoane (administratorul și angajații unui operator economic);
•    statut de bănuit – 3 persoane (1 angajat al Inspectoratului de Stat al Muncii și 2 primari).

Amintim că CNA și procurorii au efectuat percheziții și ridicări de acte în mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, precum și la sediul unui operator economic. Cauza vizează fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură, finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (ediția II).

Acțiunile de urmărire penală în dosar continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
 

Ultima actualizare: 25 Feb 2026 - 12:14

CNA efectuează percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor publice destinate Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Prejudiciul estimat - 4 mln. de lei

CNA efectuează percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor publice destinate Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Prejudiciul estimat - 4 mln. de lei

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii și cu suportul Agenției Moldsilva, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar de delapidare a averii străine, ce vizează gestionarea frauduloasă a fondurilor publice alocate pentru implementarea „Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor”. Perchezițiile vizează factorii de decizie ai Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara”.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada noiembrie 2024 – prezent, directorul și contabila-șefă, acționând în comun și folosindu-se de funcțiile deținute, ar fi pus în aplicare o schemă de sustragere sistematică a mijloacelor financiare destinate lucrărilor de împădurire. Bănuiții ar fi organizat angajări fictive pentru lucrări de plantare a puieților și împădurire a terenurilor incluse în programul finanțat de Ministerul Mediului. Sumele erau achitate din bugetul programului, însă serviciile nu erau prestate în realitate.

Verificările în teren au stabilit lipsa lucrărilor de împădurire pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare, prejudiciul estimativ constituind circa 4 milioane de lei. De asemenea, au fost documentate situații de utilizare a bunurilor întreprinderii în scopuri personale, cheltuielile de întreținere și reparație fiind suportate din contul întreprinderii.

În urma perchezițiilor desfășurate la sediile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării persoanelor implicate.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Ultima actualizare: 25 Feb 2026 - 11:10

ANUNȚ de lansare a Concursului privind selectarea reprezentanților societății civile în domeniul anticorupție și a mediului privat în Grupul de monitorizare al Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028

CNA

În vederea implementării prevederilor Hotărârii Parlamentului nr.442 din 28.12.2023 privind aprobarea Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024–2028 și a Planului de acțiuni pentru implementarea Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024- 2028, Centrul Național Anticorupție anunță lansarea concursului pentru selectarea reprezentanților societății civile și sectorului privat în calitate de membri a Grupului de monitorizare al Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028.

Se menționează:

Grupul de monitorizare este constituit în scopul coordonării, evaluării și aprobării implementării Programului național de integritate și anticorupție și a Planului de acțiuni pentru anii 2024–2028, aprobat prin Hotărârea de Parlament nr. 442 din 28.12.2023.

Se specifică:

În Grupul de monitorizare vor fi selectați 2 reprezentanți ai societății civile în domeniul anticorupție și 2 reprezentanți ai sectorului privat,  conform procedurii stabilite în „Regulamentul privind selectarea reprezentanților societății civile în domeniul anticorupție și a mediului privat (asociativ)  în Grupul de monitorizare al Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028”, aprobat prin ordinul directorului Centrului Național Anticorupție nr.31/2024 (se anexează).

Pentru participare la concursul de selectare a reprezentanților societății civile, candidații trebuie să întrunească următoarele condiții:

a.       să aibă experiență în domeniul justiției de cel puțin 5 ani;

b.       să dețină diplomă de studii superioare de licență sau echivalentul acesteia;

c.       să dețină cetățenia Republicii Moldova;

d.       să cunoască limba română;

e.       să aibă o reputație ireproșabilă și să fie promotor activ al domeniului;

f.        să nu aibă  antecedente penale, inclusiv stinse, ori care nu a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de grațiere;

g.       să nu fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

h.       în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;

i.        în privința căreia nu există o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;

j.        nu este și nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat vreo activitate politică;

Pentru participare la concursul de selectare a reprezentanților mediului privat (asociativ), candidații trebuie să întrunească următoarele condiții:

a.      să aibă experiență în sectorul privat de cel puțin 5 ani;

b.      să dețină diplomă de studii superioare de licență sau echivalentul acesteia;

c.      să dețină cetățenia Republicii Moldova;

d.      să cunoască limba română;

e.      să nu aibă  antecedente penale, inclusiv stinse, ori care nu a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de grațiere;

f.      să nu fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

g.      în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;

h.      în privința căreia nu există o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;

i.       nu este și nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat vreo activitate politică; 

Reprezentanții societății civile și reprezentanții sectorului privat interesați, urmează să depună dosarul,  la sediul Centrului Național Anticorupție situată pe adresa:  mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt 198,  sau prin poștă electronică, la adresa de email: secretariat@cna.md - cu mențiunea „Concurs Grup de monitorizare/sector ..." [denumirea organizației]".

 Dosarul de participare la concurs include:

a) cererea tipizată pentru participare la concurs, conform anexei nr.1 din anunț;

b) curriculum vitae, ce va include și 2 persoane de referință;

c) copia buletinului de identitate;

d) copia documentelor care confirmă studiile;

e) copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă sau alte acte ce confirmă experiența în domeniu;

f) scrisoarea de intenție, maxim pe 2 pagini;

g) scrisoarea de recomandare a organizației necomerciale din care face parte sau cu care conlucrează sau, după caz, a unei instituții de învățământ superioare în care activează;

h) declarația pe proprie răspundere, conform anexei nr.2 din anunț;

i) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conform anexei nr.3 din anunț.

Dosarele pentru participare la concurs vor fi depuse până la data de 10.03.2026.

Secretariatul Grupului de Monitorizare tel. 022 257 411

 ANEXĂ:

1.      Cererea pentru participare la concurs [DESCARCĂ]

2.      Declarația pe proprie răspundere [DESCARCĂ]

3.      Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal [DESCARCĂ]

4.      Regulamentul privind selectarea reprezentanților societății civile în domeniul anticorupție și a mediului privat (asociativ) în Grupul de monitorizare al Programului național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028 [DESCARCĂ]

Ultima actualizare: 24 Feb 2026 - 16:24

CNA și procurorii au desfășurat zeci de percheziții în mai multe primării din țară într-un dosar de delapidare de proporții în proiecte de infrastructură finanțate din fonduri naționale și externe

CNA și procurorii au desfășurat zeci de percheziții în mai multe primării din țară într-un dosar de delapidare de proporții în proiecte de infrastructură finanțate din fonduri naționale și externe

Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți informează despre desfășurarea unor acțiuni ample de urmărire penală într-o cauză penală ce vizează fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură. Astăzi, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții și ridicări de acte în mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, precum și la sediul unui operator economic. În cadrul măsurilor procesuale întreprinse, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator.

Cauza penală vizează activitatea administratorului și a unor ingineri din cadrul unui operator economic, ale cărui oferte au fost desemnate câștigătoare în urma procedurilor de achiziții publice organizate de mai multe primării pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Lucrările au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (ediția II). Potrivit materialelor acumulate, operatorul economic a executat lucrări în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia. În cadrul recepției la terminarea lucrărilor și al recepției finale, administratorul și inginerii ar fi promis și oferit mijloace bănești membrilor comisiilor de recepție, inclusiv angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți, primari și alți specialiști implicați, pentru a nu consemna neconformitățile existente și pentru a semna actele de recepție, deși au fost constatate multiple abateri neînlăturate.

De asemenea, au fost documentate cazuri privind includerea fictivă în actele de executare a unor lucrări care, în realitate, nu au fost efectuate, documentele respective fiind prezentate spre achitare către IP ONDRL. Într-un alt episod investigat, la reabilitarea unui drum afectat în urma lucrărilor de construcție a apeductului, s-a constatat utilizarea a doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Totodată, în locul grosimii proiectate de 10 cm, stratul de asfalt ar fi fost aplicat într-o grosime variabilă de aproximativ 6–8 cm, contrar documentației de proiect și normativelor tehnice în construcții.

Totodată, a fost documentat un caz de transmitere a sumei de 3 500 de euro de către administratorul operatorului economic către o persoană din subordine, care ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai Inspectoratului de Poliție teritorial și ai procuraturii teritoriale, pentru a determina neinițierea urmăririi penale într-un caz privind încălcarea regulilor de protecție a muncii, soldat cu cauzarea unei afecțiuni oculare unui salariat.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Ultima actualizare: 23 Feb 2026 - 11:15