CNA documentează o schemă de corupție în cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Un funcționar a fost reținut, alte 3 persoane sunt cercetate în stare de libertate

SFS

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, efectuează astăzi percheziții pe mai multe adrese din municipiile Chișinău și Orhei, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat (SFS), bănuiți de implicare într-o schemă de corupție sistemică. Urmărirea penală a fost pornită de Centrul Național Anticorupție, în baza unei bănuieli rezonabile privind comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă.

Potrivit probelor acumulate, funcționari ai SFS ar fi implementat o schemă ilegală prin care sistematic pretindeau și primeau sume de bani de la diverși agenți economici, pentru a nu întocmi acte de control fiscal, a omite documentarea unor încălcări depistate în activitatea comercială sau pentru aplicarea unor sancțiuni mai blânde. Sumele pretinse ar fi variat, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea neregulilor constatate.

În urma acțiunilor procesuale desfășurate astăzi, un funcționar public din cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate. În prezent, CNA și Procuratura mun. Cahul desfășoară percheziții, audieri și alte măsuri de urmărire penală în vederea stabilirii întregii rețele de complicitate și documentării complete a faptelor.

Precizăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

 

Ultima actualizare: 4 Nov 2025 - 09:48

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat, reținuți de CNA într-o cauză penală de corupție. Rectorul instituției este cercetat în stare de libertate

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat, reținuți de CNA într-o cauză penală de corupție. Rectorul instituției este cercetat în stare de libertate

Ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții într-o cauză penală pornită pe fapte de corupere pasivă comise de persoane cu funcții de conducere din cadrul Universității de Stat din Comrat.

În urma acțiunilor de urmărire penală, decanul Facultății de Drept și decanul Facultății de Economie au fost reținuți pentru 72 de ore. Totodată, rectorul universității are statut de bănuit și este cercetat în stare de libertate.

Potrivit materialelor urmăririi penale, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi pretins și primit mijloace bănești necuvenite de la studenți pentru a le facilita promovarea evaluărilor și examenelor, fără frecventarea efectivă a cursurilor și fără susținerea corespunzătoare a probelor academice.

În cadrul investigațiilor au fost documentate mai multe episoade de pretindere și primire a unor sume de bani de la studenți, inclusiv cetățeni străini, în schimbul acordării unor avantaje necuvenite în procesul de studii. De asemenea, sunt investigate circumstanțele în care ar fi fost perfectate și comercializate lucrări de licență contra unor sume de bani, costul unei lucrări fiind estimat la aproximativ 10.000 de lei.

În vederea acumulării probelor, au fost efectuate percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, mijloacele de transport și asupra persoanelor vizate de anchetă.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea tuturor persoanelor implicate și acumularea probatoriului necesar.

Orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Ultima actualizare: 18 Iunie 2026 - 09:57

CNA desfășoară percheziții într-o cauză privind obținerea frauduloasă a certificatelor internaționale utilizate pentru scutirea de la examenul de bacalaureat la informatică

CNA desfășoară percheziții într-o cauză privind obținerea frauduloasă a certificatelor internaționale utilizate pentru scutirea de la examenul de bacalaureat la informatică

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a procurorilor desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză penală în care sunt investigate presupuse acțiuni ilegale ale unor persoane implicate în procesul de organizare și desfășurare a examenelor internaționale Certiport.

Potrivit materialelor acumulate în cadrul procesului penal, există o bănuială rezonabilă că, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor din cadrul unei entități autorizate pentru organizarea examenelor internaționale Certiport, având atribuții în procesul de examinare și supraveghere, împreună cu alte persoane, ar fi pretins, acceptat și primit, prin intermediari, mijloace bănești de la mai mulți elevi și studenți în schimbul garantării promovării examenelor și obținerii certificatelor internaționale necesare pentru scutirea de la susținerea examenului de bacalaureat la disciplina informatică. Conform datelor anchetei, sumele remise pentru facilitarea obținerii certificatelor ar fi variat între 3 500 și 12 000 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală efectuate, au fost identificați 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de schema infracțională investigată. Potrivit probelor administrate, aceștia ar fi obținut certificatele internaționale prin eludarea procedurilor legale de certificare, iar ulterior le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a beneficia de acordarea notei „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la disciplina informatică.

În baza probelor acumulate, organul de urmărire penală examinează acțiunile persoanelor vizate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită în proporții ce depășesc 100 de unități convenționale. La această etapă, sunt desfășurate percheziții și alte acțiuni procesual-penale în vederea administrării probatoriului, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform legii.

Precizăm că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție și este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Ultima actualizare: 17 Iunie 2026 - 11:02

CNA, parte a delegației R. Moldova la cea de-a doua Conferință Interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană privind lansarea negocierilor de aderare pe Clusterul „Valori fundamentale”

CNA, parte a delegației R. Moldova la cea de-a doua Conferință Interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană privind lansarea negocierilor de aderare pe Clusterul „Valori fundamentale”

Centrul Național Anticorupție (CNA) a participat, în componența delegației oficiale a Republicii Moldova, la cea de-a doua Conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Luxemburg, eveniment care marchează deschiderea oficială a negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”. Participarea CNA la acest exercițiu de importanță strategică consolidează rolul central al instituției în implementarea reformelor prevăzute de agenda europeană, în special în domeniile prevenirii și combaterii corupției, consolidării statului de drept, recuperării bunurilor provenite din infracțiuni și promovării integrității instituționale.

În contextul negocierilor pe Clusterul „Valori fundamentale”, CNA contribuie activ la realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare, prin dezvoltarea și aplicarea mecanismelor eficiente de prevenire și combatere a corupției, consolidarea capacităților de investigare și recuperare a activelor infracționale, precum și prin promovarea educației anticorupție la nivel național.

Deschiderea negocierilor pe acest cluster reprezintă o etapă importantă pentru Republica Moldova, iar rezultatele obținute în domeniul integrității și al combaterii corupției rămân esențiale pentru avansarea procesului de integrare europeană.

Conferința a reunit reprezentanți ai instituțiilor europene și ai autorităților naționale pentru evaluarea progreselor înregistrate de Republica Moldova în procesul de aliniere la acquis-ul comunitar și la standardele Uniunii Europene în domenii esențiale pentru parcursul european al țării.

 

Ultima actualizare: 16 Iunie 2026 - 16:51

CNA și procurorii din Cahul au reținut un expert în inspecția tehnică auto, bănuit de prejudicierea statului cu peste 600 000 de lei

CNA și procurorii din Cahul au reținut un expert în inspecția tehnică auto, bănuit de prejudicierea statului cu peste 600 000 de lei

Un expert în inspecția tehnică periodică a autovehiculelor a fost reținut de CNA și procurorii mun. Cahul, fiind suspectat că și-ar fi însușit ilegal sume achitate de proprietarii mașinilor pentru taxa de folosire a drumurilor, prejudiciul estimat depășind 600 000 de lei.

Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, bănuitul activa în calitate de expert în inspecție tehnică periodică în cadrul unui operator autorizat din Vulcănești și, profitând de funcția deținută, ar fi însușit mijloacele financiare achitate de contribuabili pentru taxa de utilizare a drumurilor.

Astăzi, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului, în urma cărora au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. În prezent, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate în schemă.

Amintim că persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
 

Ultima actualizare: 16 Iunie 2026 - 10:27