Săptămână plină de evenimente anticorupție. CNA a lansat prima ediție a concursului ”Promotor al integrității în sănătate” și a instruit peste 250 de persoane
Centrul Național Anticorupție a desfășurat în această săptămână un șir de evenimente pe componenta de prevenire a corupției și a lansat prima ediție a concursului ”Promotor al integrității în sănătate, în comun cu Ministerul Sănătății și partenerii de dezvoltare CASMED, HOMECARE și Crucea Rosie. Potrivit regulamentului concursului, în competiție se vor putea înscrie instituțiile medicale din țară care vor concura pentru trofeul integrității în sănătate. Mai multe detalii, vedeți aici.
Tot în această săptămână, CNA a organizat instruiri anticorupție la Centrul de Excelență în Medicină ”Raisa Pacalo” din Chișinău și la Colegiul de medicină din Orhei. De asemenea, de sesiuni informative în domeniul prevenirii corupției și promovării integrității profesionale au beneficiat studenții și corpul didactic de la Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI și Academia de Studii Economice (ASEM).
La invitația Asociației ”ECOU pentru Combaterea Izolării Informaționale” a fost asigurată participarea la Conferința de închidere a proiectului ”Împreună cu cetățenii pentru combaterea corupției în comunitățile locale din raioanele Cahul și Căușeni”. Au fost discutate viitoarele proiecte de educație anticorupție, demarate la nivel regional în parteneriat cu societatea civilă.
În total, pe parcursul săptămânii au fost instruite 250 de persoane. Amintim că, scopul activităților realizate de către ofițerii CNA pe componenta de prevenire a corupției sunt orientate pe cultivarea și consolidarea climatului de integritate instituțională, prin promovarea politicilor anticorupție și integritate.