-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Va petrece următoarele 72 de ore în izolator, după ce ar fi încercat să corupă doi polițiști
Va petrece următoarele 72 de ore în izolator, după ce ar fi încercat să corupă doi polițiști
10.03.2018
3248 Accesări
Un bărbat din Ceadâr-Lunga a ajuns în vizorul DGT Sud a CNA după ce, pentru a nu fi documentat pentru conducerea în stare de ebrietate a automobilului, ar fi încercat să corupă doi polițiști. Acesta ar fi promis 300 de euro oamenilor legii pentru a nu înregistra cazul.
Polițiștii au denunțat bărbatul la CNA, iar ofițerii și procurorii anticorupție l-au reținut pentru 72 de ore, după ce au întreprins mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații.
Pe numele bănuitului, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.
Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală.