-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Avocat din Chișinău, deferit justiției pentru trafic de influență
Avocat din Chișinău, deferit justiției pentru trafic de influență
06.04.2022 4152 AccesăriProcuratura anticorupție, informează că, la 05 aprilie 2022, a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui avocat din Chișinău pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin.(2) din Codul penal).
Menționăm că, documentarea avocatului s-a realizat de către procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție.
Potrivit actului de învinuire, avocata este acuzată că, în decembrie 2021, reprezentând interesele unor cliente ale sale, care erau reținute în cadrul unei cauze penale, instrumentate de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, în scopul favorizării clientelor sale în vederea aplicării acestora a unei măsuri preventive sub formă de arest la domiciliu, susținând față de rudele celor reținute că are influență asupra persoanelor ce examinează cauza penală, a pretins mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă de 10 000 Euro, bani pe care i-a primit în aceeași zi, sub controlul organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție.
În cadrul audierilor în calitate de învinuită, avocata a pledat ca fiind nevinovată.
Mai mult ca atât, informăm că, avocata vizată este cercetată în stare de libertate, fiind aplicată în privința sa, măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, pe un termen de 60 zile.
Subsecvent, informăm că, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicată măsura asiguratorie sub formă de sechestru asupra ½ cota-parte din bunul imobil al avocatului vizat.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Procuratura Anticorupție