-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Decizie în dosarul AIPA: 30 de zile de arest preventiv pentru șefa Secţiei Teritoriale Bălţi. Administratorul a fost plasat în arest la domiciliu
Decizie în dosarul AIPA: 30 de zile de arest preventiv pentru șefa Secţiei Teritoriale Bălţi. Administratorul a fost plasat în arest la domiciliu
10.02.2023 230 AccesăriInstanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă, pe un termen de 30 de zile, pe numele șefei Secţiei Teritoriale Bălţi, reținută în dosarul AIPA. În privința administratorului, reținut în același dosar, magistrații au decis plasarea acestuia în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ambii sunt suspectați de comiterea unor acte de corupție la contractarea subvențiilor pentru agricultură.
În urma perchezițiilor, operate la începutul săptămânii de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție de la oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, au fost ridicate mijloace financiare, contracte, ordine de plată și facturi fiscale, care demonstrează transferurile bănești către persoanele juridice, complice la infracțiune și care acordau instrumente pentru deghizarea provenienței banilor, rezultați din infracțiune, certificate, ce confirmă depunerea dosarelor de subvenționare și telefoane mobile.
La această etapă de examinare a dosarului AIPA, sunt 5 persoane, plasate în arest preventiv, 3 – la domiciliu și 9 persoane cu statut de bănuit. În total, în gestiunea CNA și a procurorilor se află 30 de cauze penale care vizează fapte de corupere pasivă, activă, trafic de influență și spălare de bani, comise în domeniul acordării subvențiilor pentru agricultură.
Amintim că, pe 24 ianuarie 2023, ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală în aceste cauze, iar mai mulți funcționari publici din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), precum și reprezentanți ai unor agenți economici sunt cercetați pentru infracțiuni de corupție.