-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Ofițer de urmărire penală al IP Cahul, suspectat de clasarea nejustificată a dosarelor, pornite pe conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate
Ofițer de urmărire penală al IP Cahul, suspectat de clasarea nejustificată a dosarelor, pornite pe conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate
09.03.2023 684 AccesăriUn ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul este cercetat penal pentru corupere pasivă, iar în această dimineață biroul de serviciu și domiciliul acestuia au fost supuse perchezițiilor. Ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au efectuat acțiunile de urmărire penală într-un dosar în care polițistul este bănuit de clasarea nejustificată a cauzelor, aflate în gestiunea sa, pornite pe faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Potrivit materialelor acumulate, ofițerul de urmărire penală ar fi pretins și primit 3000 de euro pentru clasarea unui caz de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate. În prezent sunt efectuate mai multe acțiuni pentru a stabili eventualii complici, dar și alte cazuri de clasare ilegală a unor dosare pornite pe fapte similare.
Din unele motive obiective care se referă la starea de sănătate a bănuitului, acesta urmează a fi cercetat în stare de libertate.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.