-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Şeful Asociaţiei producătorilor de carne de păsare din Moldova, cercetat penal pentru acte de corupţie
Şeful Asociaţiei producătorilor de carne de păsare din Moldova, cercetat penal pentru acte de corupţie
23.05.2013
3695 Accesări
Preşedintele Asociaţiei producătorilor de carne de păsare din Moldova este cercetat de Centrul Naţional Anticorupţie şi procurori într-un dosar penal, fiind învinuit de corupere pasivă.
Potrivit declarantului, bărbatul ar fi extorcat de la el 90 000 de lei contra promisiunii de a influenţa factori de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare ca să-i dea în arendă un teren ce aparţine Institutului Ştiinţifico-Practic de Biotehnologie. Lotul trebuia să fie distribuit în cadrul unei licitaţii publice, iar, potrivit asigurărilor date de învinuit, solicitantul urma să fie declarat câştigător.În acest caz CNA a iniţiat o cauză penală în temeiul art. 324 Cod penal – corupere pasivă. Astfel, sub controlul ofiţerilor Centrului, declarantul i-a transmis învinuitului, pe 30 aprilie , prima tranşă de 45 000 de lei, iar aseară a fost achitat restul banilor – 45 000 de lei. În jurul orei 21.00, ofiţerii CNA l-au prins pe învinuit în flagrant în timp ce lua banii. Operaţiunea a avut loc în centrul Capitalei, pe strada Bucureşti 68.Bărbatul a predat benevol mijloacele băneşti la solicitarea ofiţerilor de urmărire penală. În prezent, acesta este cercetat în stare de libertate, dat fiind faptul că şi-a recunoscut vina.