-
Prima / ARBI / Comunicate de presă / ARBI a CNA a aplicat sechestre de peste 11 milioane de lei în dosarul „INTERPOL”
ARBI a CNA a aplicat sechestre de peste 11 milioane de lei în dosarul „INTERPOL”
21.11.2024 55 AccesăriAgenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe două mașini în valoare de circa 1,2 milioane de lei, săptămâna curentă, în cadrul cauzei penale ,,INTERPOL”, gestionată de Procuratura Anticorupție. Bunurile sechestrate au fost o parte din mita plătită în schema de corupție pentru blocarea Notificărilor Roșii ale INTERPOL, iar în prezent, aceste bunuri infracționale sunt gestionate de ARBI. În total, agenția a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 11 milioane de lei pe teritoriul Republicii Moldova.
În ultimele luni, cu implicarea Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și în urma investigațiilor financiare paralele efectuate de ARBI, au fost identificate fluxuri financiare, transferuri bancare, bunuri infracționale și bunuri ale învinuiților, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale și extinse. În acest context, a fost aplicat sechestru asupra următoarelor bunuri pe teritoriul Republicii Moldova:
- Casă de locuit și teren pentru construcții în mun. Chișinău, cu valoarea aproximativă 3.450.114 MDL
- Cota-parte de ½ din apartament în mun. Chișinău cu valoare aproximativă 2.048.508 MDL
- Cota-parte de ½ din casă de locuit în or. Vadul lui Vodă cu valoare aproximativă 3.264.692 MDL
- Cota-parte din locuri de parcare în mun. Chișinău cu valoare aproximativă 377.150 MDL
- Mașină Toyota Camry, cu valoare aproximativă 452.933 MDL
- Mașină Range Rover, cu valoare aproximativă 738.656 MDL
- Cota-parte de ½ din mașină Skoda Octavia, cu valoare aproximativă 117.336 MDL
- Cota-parte de ½ din mașină Mercedes GLC, cu valoare aproximativă 454.970 MDL
- Cont bancar în valoare de 41.449 EUR
- Cota-parte de ½ din cont bancar în valoare de 12.193 EURAmintim că, în cadrul unei anchete comune între Republica Moldova și Republica Franceză, pornită în aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o presupusă schemă de corupție prin care funcționari publici din Republica Moldova și din alte țări, primeau mită pentru a obține blocarea Notificărilor Roșii emise de INTERPOL în privința infractorilor din diferite țări aflați în căutare internațională.