Cea de-a 4-a Şedinţă a Grupului de monitorizare a SNA pe anii 2011-2015

Cea de-a 4-a Şedinţă a Grupului de monitorizare a SNA pe anii 2011-2015

La 31 octombrie 2013, ora 14:00, în incinta Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale anticorupţie. Şedinţa a fost organizată de către Centrul Naţional Anticorupţie cu asistenţa Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie prin intermediul Fundaţiei Est – Europene şi este un instrument de bază şi parte componentă a procesului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale anticorupţiei pe anii 2012-2015. Reieşind din agenda de lucru a şedinţei Grupului de monitorizare, directorul CNA, Viorel Chetraru a prezentat informaţii privind etapa a II de implementare a Strategiei de consolidare instituţională a Centrului Naţional Anticorupţie, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 232 din 26.10.2012. În acest context, fiind analizate progresele înregistrate şi dificultăţile întâmpinate în procesul de executare a obiectivelor prezentului document.
De menţionat că, Strategia vizată a inclus 41 priorităţi de acţiuni, implementarea cărora urma a se solda cu atingerea a 16 rezultate scontate. Consecvent fiind realizate 3 obiective: Asigurarea independenţei CNA faţă de presiuni şi influenţe necorespunzătoare; Sporirea capacităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei la toate nivelele; Obţinerea sprijinului public pentru eforturile anticorupţie.
Astfel, Obiectivul nr. 1 din Strategie „Asigurarea independenţei CNA faţă de presiuni şi influenţe necorespunzătoare” se consideră a fi realizat parţial. Din aceste considerente, priorităţile Centrului pe viitor vor fi axate pe continuitatea consolidării politicii de personal, în special prin implementarea eficientă şi constantă a cadrului normativ, aprobat în acest sens. Obiectivul nr. 2 ce ţine de sporirea capacităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei la toate nivelele, la fel se consideră a fi realizat parţial. Cu referire la Obiectivul 3 „Obţinerea sprijinului public pentru eforturile anticorupţie”, s-a consemnat că rezultatele scontate au fost atinse. În acest sens, fiind întreprinse un spectru larg de acţiuni.
Totodată, de către dna Cristina Ţărnă a fost prezentat Studiul privind dosarele de corupţie, elaborat de către Centru, cu suportul Curţii Supreme de Justiţie şi a experţilor din cadrul Proiectului MIAPAC. Rezultatele studiului s-au bazat pe o amplă cercetare a dosarelor de corupţie transmise în judecată şi examinate de instanţele naţionale, conţinînd o analiză a dosarelor penale referitoare la art. 191 (1) lit.d) şi alin.(4), 256, 324, 325, 326, 327, 330, 333 şi 334 C.P., cu relevarea tendinţelor în instrumentarea dosarelor de corupţie de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele de judecată. Astfel, urmare a cercetărilor efectuate, au fost formulate un şir de recomandări de îmbunătăţire a practicii vizate şi cadrului legal pertinent.
Adiţional, membrii Grupului de monitorizare au fost informaţi privitor la activitatea de evaluare a Sistemului Naţional de Integritate, iniţiată de către Transparency International – Moldova cu suportul Comisiei Europene. Indicatorii colectaţi în cadrul activităţilor date, concluziile şi recomandările expuse de către experţi, urmează a fi prezentate ulterior.
Următorul subiect, discutat în cadrul şedinţei GM, a fost proiectului Planului de acţiuni pe anii 2014 - 2015 pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011 – 2015, proiect, care a fost plasat pe site-ul instituţiei spre consultare publică.
La final, s-a accentuat necesitatea determinării instituţiilor responsabile de executare şi raportare a acţiunilor din plan, în vederea consolidării tuturor eforturilor şi impulsionării activităţilor derulate în scopul realizării măsurilor restante din Plan, iar în cazul în care acestea îşi vor menţine actualitatea, vor fi preluate în următorul Plan de acţiuni pe anii 2014 – 2015 pentru implementarea SNA, în conformitate cu pct. 5.2. din Strategie.

Secretariatul Grupului de monitorizare.

Last update: 30 May 2025 - 13:27