ARBI a CNA a preluat în administrare circa 18 milioane de lei ridicate în dosarul privind finanțarea ilegală a unui partid politic

ARBI

Centrul Național Anticorupție informează că, în baza unei delegații emise de ofițerii de urmărire penală, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a preluat în administrare, săptămâna precedentă, mijloace financiare în valoare de aproximativ 18 milioane de lei, parte a sumei totale de peste 20 de milioane de lei ridicate în cadrul unui amplu dosar penal privind suspiciuni de finanțare ilegală a partidelor politice în circumstanțe agravante. Mijloacele financiare preluate au fost depuse pe conturile trezoreriale ale CNA, conform procedurilor legale aplicabile bunurilor indisponibilizate.

Amintim că, acum două luni, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău au desfășurat mai multe percheziții pe teritoriul capitalei, în contextul investigațiilor privind activitatea unui grup de persoane suspectate că ar fi participat la un plan infracțional coordonat de finanțare ilegală a unor formațiuni politice, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025. Printre persoanele vizate se numără factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor partide politice, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi contribuit la canalizarea ilegală a fondurilor către formațiunile politice. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mijloace financiare în diverse valute, în sumă totală de peste 20 de milioane de lei, dispozitive electronice de stocare a datelor, înscrisuri de ciornă, alte probe relevante pentru documentarea faptelor investigate. ARBI urmează să preia în administrare și alte mijloace financiare în valută, ridicate anterior de CNA, imediat după deschiderea conturilor necesare depunerii acestora.

Totodată, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe bunuri de proveniență ilicită în valoare de peste 11 milioane de lei. Printre bunurile sechestrate se numără 2 capitaluri sociale, 3 construcții nelocative, 2 încăperi locative, un mijloc de transport și 4 terenuri agricole. Bunurile au fost indisponibilizate în diverse dosare: spălare de bani, evaziune fiscală, privațiune ilegală de libertate, trafic de copii și atragerea minorilor la activitate criminală. De asemenea, Agenția a emis un ordin de înghețare pe un cont bancar în sumă de peste 63 de mii de lei, iar mai multe sechestre aplicate anterior, în valoare circa 7 milioane de lei, au fost confirmate prin încheieri judecătorești. Agenția mai raportează plasarea pe portofelul virtual a 10 tipuri de criptomonedă în valoare totală de 85 de mii de dolari.

 

   

Last update: 1 Dec 2025 - 11:43