Direcția educație anticorupție a CNA a continuat instruirile în această săptămână, la care au participat circa 400 de persoane din raionul Rezina

Direcția educație anticorupție a CNA a continuat instruirile în această săptămână, la care au participat circa 400 de persoane din raionul Rezina

Activitățile de instruire anticorupție au fost realizate în cadrul campaniilor de informare și sensibilizare „Pentru Siguranță Construim cu Integritate”, desfășurată în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, „Integritate: Credibilitate în sistemul educațional” în comun cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), dar și „Integritate pentru Sănătate”, realizată în parteneriat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină, Crucea Roșie din Elveția, asociațiile obștești „HOMECARE” și „CASMED”.

La activitățile efectuate în cadrul campaniilor de informare și sensibilizare au participat responsabilii din cadrul Direcției (secțiilor) construcții, gospodăriilor comunale și drumuri, secțiilor relații funciare și cadastru din cadrul ASP, întreprinderilor din sfera construcțiilor, primari și agenți economici, conducătorii instituțiilor de învățământ, din cadrul Direcției de învățământ din r-ul Rezina, LT ”Alexandru cel Bun” și LT „Olimp”, dar și cadrele medicale ai Centrului de Sănătate.

În plus, la solicitarea Centrului de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, Academiei ”Ștefan cel Mare”, dar și SPIA, MAI, IGP, IGPF au fost desfășurate activități de instruire privind rigorile de integritate instituționale și profesionale.

Amintim că, scopul activităților realizate de către ofițerii CNA pe componenta de prevenire a corupției sunt orientate pe cultivarea și consolidarea climatului de integritate instituțională, prin promovarea politicilor anticorupție și integritate.

Last update: 2 Dec 2025 - 16:08