O persoană a fost reținută de CNA și PA după ce ar fi pretins 400 000 de dolari pentru influențarea unor persoane publice cu scopul de a obține o decizie favorabilă într-o cauză penală

Percheziții ale CNA și PA într-un dosar de deposedare ilegală de bunuri de peste 12 milioane de lei. Două persoane au fost reținute

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au desfășurat la data de 29 martie 2026 percheziții într-o cauză penală pornită pe fapte de trafic de influență. O persoană a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită că ar fi promis obținerea unei decizii favorabile într-un dosar penal.

Potrivit materialelor administrate în cadrul cauzei penale, bănuitul, susținând că are influență asupra unor angajați din cadrul instituțiilor de drept, ar fi pretins suma de 400 000 de dolari, în schimbul obținerii unei decizii favorabile pentru persoane vizate într-o cauză penală. În cadrul documentării cazului, sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, a fost transmisă o tranșă din suma pretinsă, iar persoana a fost reținută.

În continuare, pe caz sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.

Amintim că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Last update: 30 Mar 2026 - 14:59