Doi foști angajați ai IFPS, cercetați de CNA și PA, au fost condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție

Doi foști angajați ai IFPS, cercetați de CNA și PA, au fost condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința a doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Instanța le-a aplicat fiecăruia o amendă în mărime de 125 000 de lei și pedeapsa complementară a privării de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 3 ani.

Totodată, instanța a dispus încasarea, în mod solidar, de la inculpați a sumei de 22 000 de lei, reprezentând mijloace bănești rezultate din săvârșirea infracțiunii.

Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, în vara și toamna anului 2016, cei doi inculpați, unul activând în calitate de inspector principal al Direcției securitate internă și anticorupție a IFPS, iar celălalt în calitate de șef-adjunct al Direcției asistență juridică a IFPS, ar fi pretins bani de la un fost șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Căușeni, care contesta în instanță concedierea sa.

Aceștia ar fi susținut că au influență asupra unor judecători ai Curții Supreme de Justiție și că, în schimbul banilor, îi pot determina să respingă recursul declarat de IFPS, astfel încât să fie menținută hotărârea Curții de Apel Chișinău favorabilă reclamantului, prin care acesta urma să fie restabilit în funcție și să încaseze salariul pentru perioada absenței forțate de la serviciu.

În acest scop, inculpații ar fi primit prima tranșă de 10 000 de lei. Ulterior, aceștia ar fi solicitat suplimentar încă 75 000 de lei, însă ar fi primit doar 12 000 de lei.

Acuzatorul de stat urmează să decidă asupra oportunității contestării sentinței cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Last update: 24 Jul 2026 - 16:01